Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Îl cinstim pe Sf. Andrei - a propovăduit creștinismul în ținuturile Bulgariei de astăzi

Sf. Andrei
Foto: pravoslavieto.com

Sfântul Andrei. Apostolul Andrei cel Întâi chemat se numără printre cei mai venerați sfinți din țara noastră, iar ziua lui - 30 noiembrie - este o mare sărbătoare bisericească și națională. Potrivit cercetătorilor, în secolul I, apostolul a predicat în ținuturile bulgărești de astăzi. El a fost venerat și de compatrioții noștri care au emigrat în Italia în secolul al VII-lea.

Pe 30 noiembrie, Andrei, Andreea, Andrian, Andriana, Parvan și alții își sărbătoresc ziua numelui. Deoarece în limba greacă Andrei înseamnă curajos, bărbătesc, viteaz, în această zi sunt sărbătoriți și oamenii care poartă numele de Viteazul.

În ideile populare, de Sfântul Andrei ziua începe să crească cât un bob (mei, porumb, orz). Este, de asemenea, începutul obiceiurilor și ritualurilor de iarnă pentru sănătate și fertilitate. În ajunul sărbătorii, femeile fierbeau (neapărat într-o oală nouă) diverse cereale, iar dimineața aruncau o parte din ele în coșul de fum - pentru ca recoltele să fie mari. Din grânele rămase le dădeau tuturor celor din familie. În multe zone, sărbătoarea este numită Ziua Ursului, din cauza credinței că Sf. Andrei este un maestru al urșilor. În legendele populare, acesta reușea întotdeauna să îmblânzească sau să învingă ursul, să-l înhame la plug și astfel să-și lucreze câmpul.

Cândva, până toamna târziu, oamenii-urs umblau prin sate, conducând urși dresați. Animalele își executau dansul lor stângaci în sunet de cântec, de obicei acompaniat de o cimpoiță. Oamenii îi invitau în curțile caselor lor, deoarece se credea că astfel vor aduce zăpadă groasă și o recoltă bună.

Aici puteți asculta un cântec similar - o înregistrare autentică unică, realizată la începutul secolului XX. E un cântec interpretat de Gheorghi Stanev:



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Sfântul Sinod al bisericii ortodoxe bulgare a publicat poziția despre ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris

Europa creștină este vie și încercările de a o de-creștiniza și dezumaniza nu vor reuși, se arată în poziția Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare cu privire la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris. "Toată creștinătatea a fost stânjenită și..

publicat în 30.07.2024 la 15:00

Creștinii ortodocși din Bulgaria prăznuiesc astăzi Adormirea Sfintei Ana

În această zi, Biserica Ortodoxă Bulgară prăznuiește adormirea Sfintei Ana - sfânta care a născut-o pe Maria, viitoarea mamă a lui Iisus Hristos. Sfânta Ana este considerată protectoarea căsătoriei, familiei și maternității, precum și protectoarea..

publicat în 25.07.2024 la 09:45
Patriarh Daniil

Patriarhul bulgar Daniill va începe turul tuturor eparhiilor începând cu Vidin

Patriarhul bulgar nou ales Daniil va începe vizitele în eparhiile din țară. Primul oraș pe care îl va vizita este Vidin, a anunțat Mitropolia Vidin. Orașul este centrul eparhiei pe care a condus-o înainte de a fi ales patriarh bulgar. Patriarhul..

publicat în 18.07.2024 la 16:45