Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

GERB-SDS și Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată au convenit asupra unui cabinet comun, dar în cel de-al doilea mandat

Mariya Gabriel (]n albastru) și Rumen Radev
Foto: BGNES

Candidatul GERB-SDS la funcția de prim-ministru, Mariya Gabriel, a returnat președintelui Rumen Radev primul mandat de formare a unui guvern neîndeplinit, pe motiv că nu va permite ca în guvern să fie incluse persoane care au fost desemnate prin înțelegeri de culise. Gabriel i-a precizat președintelui că în timpul negocierilor cu forțele politice din ultimele 48 de ore a devenit clar că, cu rațiune și concesii reciproce cu grupul Continuăm Schimbarea - Bulgaria Democrată, se va căuta un acord pentru ca Bulgaria să aibă un guvern cu principii, obiective și responsabilități clare.

Gabriel a mai arătat că împreună cu Acad. Nikolai Denkov - candidatul la funcția de prim-ministru al Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată și liderii celor două formațiuni, au viziunea clară că al doilea mandat trebuie să fie național, iar cele două forțe să aleagă un prim-ministru și un viceprim-ministru prin rotație, cu un program legislativ și de management ca bază solidă și cu responsabilități foarte clar stabilite.

La rândul său, Rumen Radev i-a mulțumit Mariei Gabriel pentru eforturile sale și a subliniat că fiecare mandat următor necesită și mai multe compromisuri și, mai ales, o comunicare intensă către public.

Cu puțin timp înainte, în Adunarea Națională, Mariya Gabriel și Nikolai Denkov au susținut un briefing în cadrul căruia a devenit clar că s-a ajuns la un acord între primele două forțe politice pentru un management comun pe bază de rotație. Ca o garanție că acest guvern va funcționa timp de cel puțin 18 luni cu sprijinul primei forțe politice, pentru primele 9 luni se propune ca Nikolai Denkov să fie prim-ministru, iar Mariya Gabriel - viceprim-ministru și ministru de externe. În următoarele 9 luni, prim-ministru va fi candidatul GERB - SDS, iar viceprim-ministru - candidatul PP-DB.

Se așteaptă ca președintele Radev să înmâneze cel de-al doilea mandat exploratoriu în zilele următoare.

Fotografii BGNES, BTA




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Iordan Ivanov

”Bulgaria Democrată” oferă sprijin pentru candidatura lui Silvi Kirilov la funcția de președinte al Parlamentului

Grupul parlamentar Bulgaria Democrată a oferit GERB-SDS și BSP-Stânga Unită să voteze ”pentru” candidatura lui Silvi Kirilov de la Există un Astfel de Popor pentru funcția de președinte al celei de-a 51-a Adunări Naționale. Iordan Ivanov, deputat din..

publicat în 28.11.2024 la 15:00
Rosen Jeliazkov

GERB-SDS prezintă o cerere de interpretare a dispozițiilor Constituției

Deputații GERB-SDS au depus la Curtea Constituțională o cerere de interpretare a dispozițiilor din legea fundamentală a țării, informează BTA. Deputații doresc să clarifice dacă, atunci când mandatul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)..

publicat în 28.11.2024 la 13:15

La 18 zile de la deschiderea celei de-a 51-a Adunări Naționale, o nouă încercare de a alege un președinte

Deputații bulgari se reunesc astăzi pentru a șaptea oară în încercarea de a alege un președinte al celei de-a 51-a Adunări Naționale, după ce primele șase nu au dat niciun rezultat. Aceasta continuă prima ședință a noului parlament, care a început la 11..

publicat în 28.11.2024 la 09:30