Echipajul unui vas de marfă sub pavilion camerunez, alcătuit din zece marinari ucraineni, a fost salvat în urma unei operațiuni coordonate de Centrul Maritim de Coordonare din Varna, a declarat șeful acestuia, Rumen Nikolov.
Nava „EILEEN” s-a scufundat rapid din cauza unei găuri apărute în cocă, la aproximativ 140 de mile est de Varna. Semnalul de urgență a fost primit de centrul maritim la ora 13:14, duminică, 12 octombrie.
La locul incidentului au fost trimise o navă de patrulare de frontieră din Bulgaria, o ambarcațiune din România, o navă auxiliară din Turcia, aflată în apropiere, precum și un elicopter al Forțelor Navale Bulgare, a anunțat Ministerul Transporturilor.
Echipajul a părăsit nava cu ajutorul a două plute de salvare, iar până la ora 19:31 marinarii au fost preluați de vasul turcesc „Murat Ilhan”, aflat cel mai aproape de zona naufragiului. Ulterior, cei salvați au fost evacuați cu elicopterul în Turcia.
Potrivit autorităților, nu există pericol pentru mediul înconjurător, transmite Radio Varna.
Tradus și publicat de Iulia Bahovski„Facem apel către Rusia să înceteze acțiunile inacceptabile de bruiaj al semnalelor de satelit ale țărilor europene”, au declarat reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe al Bulgariei într-o postare pe platforma „X”. „Înaintea următoarei reuniuni..
Nava de cercetare științifică „Sf. Sf. Chiril și Metodiu” (NIC 421) a plecat din Varna după o ceremonie festivă de despărțire desfășurată în portul maritim. În cadrul celui de-al patrulea voiaj spre Antarctica, nava este așteptată să ajungă la baza..
Nava-fantomă VIVA 962 a schimbat cel puțin zece nume și numeroși proprietari înainte de a apărea, pe 1 noiembrie, în mod neașteptat în apropiere de Capul Emine. Echipajul este format dintr-un căpitan și un mecanic, ambii având pașapoarte ucrainene..
„Facem apel către Rusia să înceteze acțiunile inacceptabile de bruiaj al semnalelor de satelit ale țărilor europene”, au declarat reprezentanții..
Nava de cercetare științifică „Sf. Sf. Chiril și Metodiu” (NIC 421) a plecat din Varna după o ceremonie festivă de despărțire desfășurată în portul..