3
Nava de cercetare științifică „Sf. Sf. Chiril și Metodiu” (NIC 421) a plecat din Varna după o ceremonie festivă de despărțire desfășurată în portul maritim. În cadrul celui de-al patrulea voiaj spre Antarctica, nava este așteptată să ajungă la baza antarctică bulgară de pe Insula Livingston la sfârșitul lunii decembrie și să se întoarcă la mijlocul lunii aprilie 2026, a declarat căpitanul navei, Radko Muevski.
În cadrul actualei a 34-a expediții polare, la baza de pe Insula Livingston vor lucra, alături de cercetătorii bulgari, și oameni de știință din Grecia, Muntenegru, România, precum și din Emiratele Arabe Unite. Va fi realizat un proiect dedicat biodiversității marine, în colaborare între cercetători bulgari și colegi din Portugalia și Statele Unite ale Americii. Ca și până acum, vor avea loc activități comune cu Programul Atlantic spaniol și cu echipe din Argentina și Peru.
Sunt planificate numeroase proiecte în domeniile microbiologiei, biologiei marine, medicinei, sociologiei, cercetărilor spațiale și oceanologiei. De asemenea, vor continua observațiile sistematice ale mediului polar, în contextul schimbărilor climatice.

Astăzi, la Sofia, are loc o conferința internațională Regional Defence Summit 2025. Evenimentul reunește miniștri ai apărării, reprezentanți ai Uniunii Europene și ai NATO, lideri din industrie, investitori și inovatori care propun soluții tehnologice de..
Bulgaria și Vietnamul ar trebui să profite la maximum de pozițiile lor geografice strategice – Vietnamul în Asia de Sud-Est și Bulgaria în Europa de Sud-Est – acționând ca o poartă de acces pentru bunuri și servicii din Asia către Europa, a declarat joi..
La o ceremonie desfășurată la Universitatea „Vytautas Magnus“ din orașul lituanian Kaunas, rectorul Universității din Sofia „Sf. Kliment Ohridski“ (SU), prof. Gheorghi Vâlcev, a preluat președinția rotativă a alianței universitare internaționale..
„Facem apel către Rusia să înceteze acțiunile inacceptabile de bruiaj al semnalelor de satelit ale țărilor europene”, au declarat reprezentanții..