Liderul GERB, Boiko Borisov, a dat asigurări că Bulgaria va primi o derogare de la sancțiunile SUA împotriva petrolului și gazelor rusești, a raportat reportera BNR Violeta Ashikova.
„Pot garanta bulgarilor că Bulgaria va primi o derogare. SUA sunt partenerul nostru, noi suntem un partener de încredere în NATO și, în general, în relațiile cu Statele Unite, OFAC ne-a felicitat pentru ceea ce am făcut. Cred că astăzi, când veto-ul va fi depășit luni-marți, vom avea deja o soluție, astfel încât oamenii să se poată liniști”, a declarat deputatul jurnaliștilor, în marja Adunării Naționale.
Din cuvintele liderului GERB nu a reieșit clar ce perioadă de derogare va fi obținută. El a recunoscut că Rusia ar putea intenta un proces din cauza Lukoil, precizând că acțiunile nu au fost dictate de Bulgaria, ci sunt o consecință a sancțiunilor Statelor Unite.
Editat de Diana Țancova
Publicație în limba română: Vlad Mitev
Președintele libanez Aoun în vizită oficială în Bulgaria La invitația șefului statului bulgar, Rumen Radev, președintele Libanului, generalul Joseph Aoun, a sosit în vizită oficială în Bulgaria.Vizita are loc înaintea celei de-a 60-a aniversări a..
Prim-ministrul Rosen Jeliazkov a declarat că reprezentantul statului la Lukoil ar putea include mai mult de un manager numit, în conformitate cu viitoarele modificări legislative. El a adăugat că numele candidaților pentru funcția de manager special sau..
Adunarea Națională a adoptat astăzi, în prima și a doua lectură, amendamente legislative care extind competențele administratorului special al rafinăriei Lukoil. Textele au fost adoptate cu voturile formațiunilor parlamentare majoritare GERB-SDS, „DPS-Un..
În cadrul unei ședințe extraordinare, Comisia parlamentară pentru Energie a respins veto-ul președintelui Rumen Radev asupra modificărilor legislative care..
„Justificările guvernanților, potrivit cărora așteaptă publicarea în Monitorul Oficial a modificărilor adoptate de ei, la Legea privind reglementarea..
Președintele Rumen Radev a impus veto asupra modificărilor legislative referitoare la numirea unui administrator comercial special la rafinăria Lukoil din..