Anul acesta interesul pentru studii universitare în afara țării, a crescut cu 21% față de 2021, conform unor date din proiectul Educație Mondială, transmite BNT.
„Interesul pentru studii în străinătate revine categoric după pandemie, deoarece nu mai există restricții de călătorie și piedici în calea învățământului cu prezență fizică”, au precizat experții autori ai proiectului.
Olanda continuă să fie destinația nr. 1 a viitorilor studenți (63%).
După Brexit, pe locul al doilea și al treilea în preferințele candidaților la studii superioare pe termen lung, se află Germania (49%) și Austria (45%), Marea Britanie aflându-se pe locul al patrulea.
Domeniile de studiu cu cel mai mare interes sunt Afaceri, Economie, Finanțe, IT, Mass-media și comunicare, Psihologie.
Peste 1/3 din candidații care și-au exprimat dorința de a studia în străinătate (35%) iau în considerare obținerea unei diplome străine în Bulgaria.
Radio Național Bulgar va găzdui conferința anuală a radiodifuzorilor publici din 2025 (PBI) . Prestigiosul forum va avea loc în perioada 20-22 octombrie 2025, pentru prima dată în capitala Bulgariei, Sofia. Tema conferinței anuale PBI este ”Argumente..
Plamen Dimitrov, președintele celui mai mare sindicat din Bulgaria, Confederația Sindicatelor Independente din Bulgaria (KNSB), a avertizat asupra unui deficit potențial de aproximativ 17-18 miliarde de leva (8,7-9,2 miliarde de euro) în proiectul de..
”Consiliul Rectorilor Bulgari a propus crearea Alianțelor Universitare Dunărene”, a declarat profesoara Miglena Temelkova, președinta Consiliului, în cadrul forumului ”Zilele Bulgariei în Kecskemét, Ungaria”. Ideea este ca alianțele să includă două sau..
Al patrulea elicopter destinat serviciului de asistență medicală de urgență pe calea aerului, a ajuns pe teritoriul Bulgariei. „Noua ambulanță aeriană..
Când o contribuție în domeniul științei se transformă în baza pentru cercetări aprofundate ulterioare, granițele dintre țări și continente par să se..
Suspiciunile de fraudă pe scară largă cu fonduri UE într-un proiect de construire a unei ferme de midii în Marea Neagră – la sud-est de Capul Emine, în..