Născută în orașul Pernik, Maria Lozanova-Buzincu și-a făcut studiile la Școala Națională de Dans din Sofia. Timp de 9 ani a fost apoi, balerină la Opera Națională din capitala Bulgariei, iar în 2011 s-a stabilit în România. Inițial la București, unde a dansat în corpul de balet al Operei Naționale, iar acum este prim-balerină la Opera Națională din Iași.
„Mă simt acasă în ambele țări” a mărturisit ea într-un interviu, în care a mai povestit cum a ajuns în România, care i-au fost cele mai mari provocări și cum se simte acolo.
De ce România?
Am ajuns cu totul întâmplător în România. Mai în glumă, mai în serios am depus documentele pentru un post de balerină la Opera Națională din București. M-au invitat la audiție și am fost admisă. Așa am ajuns să locuiesc și să profesez în România. Doi am dansat pe scena Operei din București! A fost minunat. În timpul acesta, însă, m-am cunoscut cu soțul meu, care era prim solist balerin al Operei Naționale din Iași. Ne-am gândit împreună și am decis să locuim în Iași. Orașul s-a dovedit a fi minunat. Sunt foarte bucuroasă de alegerea făcută.
Care au fost principalele provocări la început de drum și cum le-ai depășit?
Provocarea cea mai mare a fost chiar înainte să plec. Multă lume îmi spunea că România e o țară periculoasă și că se întâmplă multe lucruri neplăcute. Însă nu a fost deloc așa. Mă bucur tare mult că le-am dovedit tuturor contrariul.
Prin ce se aseamănă și prin ce se deosebesc românii și bulgarii?
Pentru mine bulgarii și românii se aseamănă foarte mult. Ca mentalitate, obiceiuri. Chiar și în gastronomie. Eu mă simt acasă în ambele țări, iar uneori, parcă nici nu realizez să sunt două țări diferite.
O diferență ar fi în atitudinea românilor față de religie și biserică. Ei sunt mult mai credincioși decât noi și respectă cu strictețe sărbătorile religioase.
Ce destinații turistice recomanzi în Bulgaria?
Orașele mele preferate, pe care le recomand cu căldură oricărui român care vizitează Bulgaria sunt Veliko Târnovo și Plovdiv. Foarte frumos este și litoralul bulgăresc al Mării Negre.
Și nu ratați capitala țării, Sofia! Este un oraș minunat!
Nava română care studiază curățenia Dunării acostează lângă Ruse, în Bulgaria Nava REXDAN, care efectuează un studiu la scară largă asupra configurației și dinamicii Dunării - de la Marea Neagră până la Viena, a acostat în apropierea orașului Ruse, din..
În cadrul unei ceremonii desfășurate în orașul Constanța, Bulgaria a predat României comanda Grupului naval de luptă împotriva minelor din Marea Neagră (MCM Black Sea), a anunțat centrul de presă al Ministerului Apărării. Principiul comenzii prin..
Școala duminicală bulgară „Yordan Yovkov” din București, România, participă și în acest an la frumoasa inițiativă a Primăriei Gabrovo „Primește-mă la țară”, a anunțat Ambasada Bulgariei în România pe pagina sa de Facebook, fără a omite superlativele: „Vă..