Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Un nou traseu turistic în Sofia prezintă mozaicuri din diferite epoci

Foto: mosaictoursofia.info

O expoziție în aer liber,  o propunere de traseu turistic cu 12 lucrări de artă mozaicală antică și modernă, precum și o pagină web bilingvă, în bulgară și engleză, fac parte din proiectul pe care Fundația „Moștenirea Balcanică (Balkansko Nasledstvo) l-a prezentat astăzi, cu sprijinul Muzeului de Istorie din Bulgaria.

Proiectul prezintă mozaicuri din capitala bulgară din diferite perioade ale istoriei – din antichitate și până la forme moderne.

A fost prezentată o colecție de mozaicuri care sunt, în principal, de exterior, a declarat pentru Radio Sofia, Angela Pencheva de la Fundația Moștenirea Balcanică.

„Există și mozaicuri de interior. Unele dintre ele datează din Antichitate, precum cele care se află în zona Largo a Sofiei (n. red. Centrul Istoric al orașului. Am pus accent și pe mozaicuri care au fost lucrate în perioada de dinainte de Al Doilea Război Mondial – acestea, sunt, în primul rând cele de tip religios, precum cele din Catedrala – monument „Sf. Aleksandar Nevski”.

Am  pregătit și o expoziție extrem de modernă – colecție de mozaicuri moderne prelucrate în perioada dintre anii ’60 și ’80, a adăugat Angela Pencheva.

Până la data de 01 noiembrie, în parcul din fața Teatrului Național din Sofia poate fi vizionată și o expoziție de postere.

Cea mai mare parte a mozaicurilor antice din cetatea antică Serdika, care decorau clădiri private și publice în sec. III – IV, au fost descoperite în timpul lucrărilor de construcții în sec. XX și XXI, și astăzi sunt păstrate și expuse în locul original unde se află sau în spațiu muzeal.

Mozaicurile realizate în Sofia în sec. XX reflectă tendințele din arta modernă bulgară în decorarea clădirilor de tip religios sau public înainte de 1944, precum și cele care au modelat profilul spațiilor publice în Bulgaria în anii 70 și 80 ai secolului XX. 




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Festivalul unic de operă și balet din Stara Zagora începe pe 21 noiembrie 2025

Unul dintre cele mai importante evenimente din calendarul cultural al Bulgariei – Festivalul de Operă și Balet din Stara Zagora – începe, conform tradiției, cu o premieră susținută de gazdele de la Opera din Stara Zagora. Pe 21 și 22 noiembrie, prima..

publicat în 20.11.2025 la 08:30

Tineri bulgari din Republica Moldova, oaspeți la aniversarea Universității din Ruse

Echipa Centrului de Tineret „Vasil Levski” din Taraclia, împreună cu studenți ai Universității din Ruse „Angel Kâncev”, filiala din orașul Taraclia, Republica Moldova, au participat la festivitățile dedicate jubileului de 80 de ani ai Universității din..

publicat în 19.11.2025 la 16:30

„Bansko Film Fest” adună iubitorii de aventură și sporturi extreme

Stațiunea montană Bansko devine capitala culturii montane, a aventurilor și a călătoriilor, prin filme, expoziții și prezentări care povestesc despre limitele posibilităților umane. Acolo, în zece locații, între 19 și 23 noiembrie, va avea loc „Bansko..

publicat în 19.11.2025 la 09:30