Mii de cetățeni britanici au ales Bulgaria să le fie a doua patrie. Ei vin aici datorită climei plăcute, a prețurilor mici și, nu în ultimul rând, datorită naturii. Nici pandemia, nici Brexitul nu au reușit să-i îndepărteze de noua lor viață în Est. Keith Halstead nu face excepție.
Aflat în al nouăzecilea an de viață, ofițerul pensionat al armatei britanice se bucură de o bătrânețe liniștită la domiciliu. S-a stabilit mai întâi la Plovdiv, unde a lucrat ca profesor de engleză timp de câțiva ani, dar apoi s-a mutat în Munții Rodopi. "Pensia mea este mică, dar în Bulgaria este suficientă. Aici pot trăi din ea fără să mă lipsesc de nimic", a declarat Keith pentru Radio Bulgaria. Într-o zi, în timp ce naviga pe internet, a dat peste o fotografie care i-a schimbat viața. Este vorba despre o casă veche din piatră din satul Smilian din Rodopi, care este de vânzare.
"Am decis să vin să o văd și m-am îndrăgostit de ea. M-am întors în sat și m-am cazat la un hotel pentru a cunoaște zona, pentru a vedea dacă îmi place și m-a prins cu adevărat. Era luna iunie, vremea era frumoasă, iar munții foarte pitorești. Așa că am decis să cumpăr casa. Locuiesc aici din 2016 și nu am fost niciodată mai fericit", spune colonistul britanic.
Keith a fost imediat primit cu căldură de către localnici, care chiar l-au ajutat să își aducă lucrurile din vechea casă. Și ce poate face în Rodopi un pensionar britanic care iubește natura și vrea să împărtășească bucuria vieții cu ceilalți? Destul de logic - drumeții:
"Casa mea este mare și închiriez camere. Vara primesc oaspeți și îi distrez. Anul trecut, din cauza pandemiei, au venit foarte puțini oameni, dar înainte de asta am găzduit aproximativ 15 naționalități diferite. Și, să vă spun sincer, nu fac această activitate pentru veniturile pe care le obțin, ci mai ales pentru că îmi place să interacționez cu oameni din toată lumea. Ei vin aici pentru natură."
Oaspeții lui Keith sunt în mare parte străini care locuiesc permanent în Bulgaria, oameni ca el care iubesc Munții Rodopi și doresc să le exploreze frumusețea. Pentru noul sezon, Keith a pregătit pentru ei diverse atracții, cum ar fi trasee botanice în munți.
Se pare că viața în micul sat din Rodopi clocotește. Un antreprenor local a cumpărat o stație de tratare a apelor uzate abandonată și o renovează în prezent pentru a o transforma într-un centru de artă. Un grup de entuziaști sunt implicați în acest proiect, inclusiv coloniști străini din zonă. Keith, în calitate de voluntar, sprijină inițiativa prin crearea paginii de Facebook și prin filmarea proiectului. El dorește să promoveze Smilian ca loc de recreere și cultură.
Dar nu totul este roz în țara noastră, spune colonistul britanic. Ca și ceilalți compatrioți ai săi, se plânge de birocrație. Începând cu asistența medicală, eliberarea unui permis de ședere permanentă și terminând cu începerea propriei afaceri. "Întâlnești obstacole peste tot", se plânge Keith. “De asemenea, sectorul serviciilor nu se ridică la același nivel precum în Marea Britanie”, spune el. “Adesea, ești nevoit să stați la coadă inutil, iar personalul de servire este pretențios. Dar în mediul rural oamenii sunt mai primitori. De aceea îmi place aici, în Smiljan, unde mă simt parte din comunitate", conchide Keith Halsted.
Aeroportul Sofia funcționează normal în condiții de iarnă, a anunțat BTA. Pistele pentru decolare și aterizare au fost curățate. Aeronavele sunt tratate împotriva gheții. Pasagerii sunt sfătuiți să ajungă la terminalele Aeroportului Sofia cu două ore..
Sofia are șansa de a fi aleasă ”Capitala europeană a democrației” Orașele Sofia, Rotterdam și Cascais vor concura pentru titlul de ”Capitală europeană a democrației” în 2026. Selecția va avea loc până la 12 martie 2025, de către peste 4.500 de jurați..
Ministerul Turismului din Bulgaria va crea o hartă pentru locurile turistice greu accesibile Ministerul bulgar al Turismului va depune eforturi pentru a crea o hartă a siturilor turistice și cultural-istorice importante, dar greu accesibile. Scopul..
Cea de-a 33-a ediție a expoziției internaționale „Agra 2025” va aduce în prim-plan cele mai noi soluții tehnologice și inovații din domeniul agriculturii..
Mai multe festivități organizate astăzi în centrul Sofiei, vor marca 152 de ani de la moartea eroului-revoluționar Vasil Levski. Ceremonia de..
Cea de-a 32-a ediție a Expoziției Internaționale de Viticultură și Vin „Vinaria” 2025 va aduce în prim-plan cele mai recente tendințe din industria..