Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Președintele Rumen Radev insistă pentru anchetarea comună a focului de schimburi de la frontiera bulgaro-turcă

Un polițist de frontieră bulgar a fost împușcat în apropierea satului Golyam Dervent

Foto: Aleksandar Yordanov

Președintele Rumen Radev a descris uciderea unui polițist de frontieră bulgar ca fiind fără precedent, după ce, de pe teritoriul țării vecine s-a tras asupra unui polițist de frontieră bulgar aflat în serviciu. Acesta se așteaptă ca Ministerul de Externe să îl convoace pentru explicații pe ambasadorul Turciei în Bulgaria, iar cazul să fie investigat în comun de către cele două țări. 

Grupul care a tras asupra patrulei bulgare s-a retras în interiorul Turciei, a declarat ministrul bugar interimar de Interne, Ivan Demerdzhiev. "Colegii noștri turci ne-au asigurat că vor face tot ce este posibil și necesar pentru ca acești oameni să fie găsiți și aduși în fața justiției", a declarat Ivan Demerdzhiev. 

Gardul de la granița cu Turcia are găuri și nu este fiabil. Avem nevoie de un zid de beton de 3 metri înălțime, a declarat ministrul interimar al Apărării, Dimitar Stoyanov, la bTV.

Un ofițer al Poliției bulgare de Frontieră a murit după ce a fost împușcat în timpul unei misiuni de patrulare de-a lungul frontierei cu Turcia, în apropiere de satul Golyam Dervent, situat în apropierea punctului de trecere a frontierei Lesovo - Hamzabeyli. Incidentul a avut loc luni, în jurul orei 20:35. În patrulă se aflau un ofițer al Poliției de Frontieră și un militar. După schimbul de focuri, militarul a reușit să se retragă din zona împădurită din preajma atacului.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Crește rolul TikTok în manipularea opiniei publice din Bulgaria

Influența rețelei sociale TikTok în Bulgaria este în continuă expansiune, inclusiv în ceea ce privește răspândirea manipulărilor. Acest lucru este evidențiat într-un raport prezentat în Parlamentul European, transmite BTA. Documentul este realizat de..

publicat în 19.11.2025 la 13:30

Agenția de sondaje Myara”: 81,2% dintre bulgari nu consideră că democrația din Bulgaria este autentică

81,2% dintre bulgari nu consideră că democrația din Bulgaria este autentică, 78,2% se îndoiesc că tranziția s-a încheiat, iar 57,6% nu sunt convinși că în Bulgaria economia de piață nu este funcțională. Datele provin dintr-un sondaj independent realizat..

publicat în 18.11.2025 la 16:30

A fost emis cod galben pentru precipitații în 11 regiuni, iar în sud din nou va fi vânt puternic

Miercuri, temperaturile minime vor fi între 5 și 10°, în Sudul Bulgariei între 12 și 17°, iar în Sofia – aproximativ 8°. Pe parcursul zilei va fi înnorat și cu precipitații, în principal în Nordul și Vestul Bulgariei, care vor continua și în noaptea de..

publicat în 18.11.2025 la 14:30