Dronamics, o companie de transport de marfă cu drone fondată de bulgarii Svilen și Konstantin Rangelov, va încheia un parteneriat cu Aeroportul Balcik în vederea pregătirii pentru lansarea viitoarelor sale zboruri comerciale.
Programul de zbor este una dintre etapele procesului de certificare a dronei Lebăda neagră și se așteaptă să înceapă înainte de sfârșitul anului, potrivit informațiilor de pe site-ul municipalității din Balcik.
Inițial, serviciul va fi lansat în Malta și Italia, de unde vor fi operate zboruri deasupra Mării Mediterane. Malta a fost prima țară care a acordat companiei o licență pentru a opera astfel de zboruri cargo. Deși este izolată de continent, țara își menține conectivitatea cu lumea în principal prin intermediul aeronavelor. În Bulgaria, serviciul dezvoltat de frații Rangelov ar trebui să fie disponibil din 2024.
85% dintre angajații din centralele termice și minele de cărbune din regiunile Stara Zagora, Pernik și Kyustendil ar rămâne în sectorul energetic dacă ar avea posibilitatea. Acestea sunt rezultatele unui studiu realizat de KNSB și KT „Podkrepa” privind..
Coșul de consum costă în prezent 101 leva (51,64 de euro), comparativ cu 94 leva (48,06 de euro) în aceeași perioadă a anului 2024. Aceasta reprezintă o creștere de 7 leva (3,58 euro), a anunțat Vladimir Ivanov, președintele Comisiei de Stat pentru Bursa..
O nouă tendință în domeniul falsificării banilor – cele mai multe bancnote false sunt acum cele de 100 de leva cu efigia lui Aleko Konstantinov, spre deosebire de acum câțiva ani, când cele mai falsificate erau bancnotele de 20 de leva. Acestea sunt..
Ministrul Agriculturii, Georgi Tahov, a avut o întâlnire online cu viceministrul Agriculturii din România, Violeta Mushad, și secretarul general al..
Comisia pentru Protecția Concurenței a lansat un sondaj privind piața produselor alimentare de bază pentru a afla motivele creșterii prețurilor la aceste..
După luni de inflație scăzută și chiar deflație temporară în aprilie anul acesta, conform statisticilor naționale oficiale, tendința s-a inversat brusc...