Antoaneta Saltova este o fostă concurentă de gimnastică ritmică, care a jucat pentru clubul sportiv Trakia din Plovdiv. Ea a participat la campionatele naționale înainte de a se alătura echipei naționale de gimnastică ritmică a Bulgariei, iar în 1993, împreună cu ansamblul bulgar, a câștigat o medalie de aur și două de argint la Campionatele Europene de la București. Cariera ei de gimnastă s-a încheiat la vârsta de 17 ani, însă, după ce a absolvit cu diplome în studii bulgare și franceze la Universitatea din Plovdiv, soarta a dus-o în Italia.
În prezent, Antoaneta locuiește în orașul italian Sant'Angelo in Vado, împreună cu soțul ei și cei doi copii ai lor. Acum poartă numele Vitale și lucrează ca antrenoare de gimnastică ritmică la clubul sportiv local. "Anul acesta, 23 de copii se antrenează cu mine, lucrez cu trei grupe de vârstă diferite. Bineînțeles, îi învăț după metodele bulgărești", spune Antoaneta și adaugă că munca ei îi aduce mari satisfacții.
Antrenoarea bulgară din Italia spune că îi este dor de țara natală, de rude și de prieteni și adaugă: "Nu știu ce să spun:
"Îmi lipsește foarte mult bucătăria bulgară, oricât de ciudat ar suna în Italia. Bucătăria italiană este atât de faimoasă în toată lumea, dar eu nu sunt obișnuită cu ea și gătesc mâncăruri bulgărești. De aceea, ori de câte ori mă întorc din Bulgaria, aduc în Italia niște lyutenița locală (lyutenița este numele bulgăresc pentru ceea ce trece în românește ca ”zacuscă” - nota traducătorului)", spune Antoaneta.
Totuși, viața i-a pregătit o altă surpriză. În 2019, ea a primit o invitație oficială din partea municipalității Murayama din Japonia, gazda taberei ansamblului bulgar de gimnastică ritmică pentru Jocurile Olimpice.
"M-au invitat în calitate de consilier și de mediator între cele două culturi. Eram antrenor al echipei locale de gimnastică ritmică, mergeam prin școli pentru a promova cultura și sportul bulgăresc", își amintește Antoaneta.
Dar când au apărut restricțiile Covid-19, viața în oraș a încetinit. Așa s-a născut proiectul "Gătește cu Antoaneta". "Am vrut să le arăt japonezilor lucrurile pe care le mâncăm noi, bulgarii, deoarece bucătăria face parte din identitatea noastră culturală. Am înregistrat videoclipuri pentru YouTube cu 5 rețete bulgărești", spune Antoaneta:
"Am pregătit moussaka, tarator (o ciorbă, făcută de iaurt și castraveți - nota traducătorului), supă de pui, ardei umpluți și katmi (katmi-urile sunt un fel de clătite). Nu știu sigur de ce, dar proiectul a stârnit un mare interes. Presa a început să filmeze fiecare rețetă pe care am folosit-o și să răspândească inițiativa. Acest lucru m-a mulțumit, deoarece intenția mea a fost să promovez Bulgaria. De asemenea, a avut loc un eveniment japonez special pentru mâncare sănătoasă, iar eu am fost invitată să gătesc supă de pui pentru 60 de persoane. Am folosit iaurt bulgăresc ca și îngroșător, iar japonezii au spus că supa mea era foarte sănătoasă", își amintește Antoaneta.
Vezi cum pregătește Antoaneta Vitale supa de pui bulgărească pentru publicul japonez:
După aceea, municipalitatea a rugat-o să le trimită o rețetă de lyutenița (zacuscă) bulgărească, care a devenit un succes atât de mare încât un producător local a început producția sa industrială.
Bulgăroaica Sasha Bezuhanova, Executiv din industria digitală și filantrop recunoscut la nivel internațional, a primit prestigiosul Women in Tech Global Lifetime Achievement Award 2024 pentru contribuția sa generală la dezvoltarea tehnologiei și a..
Taximetriștii din Sofia și-au început marșul de protest împotriva majorării asigurării obligatorii de răspundere civilă prin claxoane. În orele următoare aceștia, ei își vor manifesta nemulțumirea în fața tuturor instituțiilor statului. „Dorim un..
În cadrul reuniunii Consiliului Agricultură și Pescuit al UE de la Bruxelles, ministrul interimar al Agriculturii și Alimentației, Dr. Georgi Tahov, a solicitat măsuri de protecție împotriva importului de miere de origine ucraineană în Bulgaria. România..