Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2026 Toate drepturile rezervate.

Construcția a două hidrocentrale pe Dunăre, în discuție

Ministrul bulgar al energiei Rosen Hristoa este în extrema stângă
Foto: me.government.bg

"Bulgaria va continua să joace un rol-cheie în proiectele energetice din regiune și să se afle în centrul interacțiunii." Aceasta a declarat ieri ministrul Energiei, Rosen Hristov, în cadrul primului dialog ministerial pe teme energetice - Atena 2022, organizat de ministrul grec al Energiei, Costas Skrekas. Hristov a subliniat eforturile guvernului interimar de a finaliza la timp interconectorul pentru transportul gazelor naturale cu Grecia, dar și de a crește capacitatea acestuia.

În cadrul evenimentului, Hristov a discutat cu omologul său român, Virgil-Daniel Popescu, despre posibilitatea construirii a două hidrocentrale pe Dunăre. "Există astfel de centrale în Austria, precum și centrale bilaterale în Serbia și România. Este timpul ca Bulgaria să profite de această resursă naturală. În plus, în acest fel obținem două poduri noi peste Dunăre", a subliniat Hristov.

Urmează să se semneze un memorandum de cooperare privind aceste proiecte și studii detaliate pentru implementarea lor.


Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Bulgaria solicită construirea unui pod peste Dunăre între Silistra și Călărași

Doar două poduri leagă Bulgaria și România de-a lungul frontierei lor fluviale comune de 475 de kilometri – o situație pe care autoritățile bulgare o consideră un deficit major de infrastructură și chiar o „nouă cortină de fier” în interiorul Uniunii..

publicat în 17.10.2025 la 10:30

Se cere trecerea gratuită pe podul Vidin-Calafat pentru locuitorii celor două orașe

Consilierul municipal din Vidin, Kalin Videnov, a propus ca locuitorii cu domiciliul înregistrat în municipiile Vidin (Bulgaria) și Calafat (România) să fie scutiți de plata taxei de trecere pe podul peste Dunăre, cunoscut sub numele de „Podul Dunărea 2”...

publicat în 07.10.2025 la 08:30

Un monument bust al regelui român Carol I, a fost dezvelit în Pordim

Președinta Adunării Naționale, Natalia Kiselova, a participat la dezvelirea monumentului dedicat regelui român Carol I în Pordim. Monumentul se află în casa-muzeu „Majestatea Sa Regală Carol I”. Inițiativa a fost organizată de municipalitatea din..

publicat în 03.10.2025 la 08:45