Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

30% dintre antreprenorii din Bulgaria sunt femei

Bulgaria marchează Ziua Femeilor Antreprenori

Foto: Pixabay

Bulgaria poate servi drept exemplu în Europa în ceea ce privește ponderea femeilor care au propria afacere și ocupă funcții de conducere. Iată ce a declarat pentru BNR-Varna Slavyanka Stoykova, președinta Asociației Femeilor Antreprenori "Selena" și ambasadoarea Zilei Femeilor Antreprenori, pe care o sărbătorim anul acesta pe 24 noiembrie.

Slavyanka se definește ca fiind un antreprenor înrăit, iar în biografia sa a dezvoltat mai multe afaceri, dintre care cea mai importantă este legată de distribuția de produse cosmetice. Femeile de afaceri bulgare sunt cunoscute pentru serviciile și comerțul cu amănuntul în domenii precum contabilitatea, marketingul, dreptul, cosmeticele, medicina și educația. Dimensiunile de activitate sunt, de obicei, microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii, precizează Stoykova.

"Sunt antreprenor din 2009 și la un moment dat mi-am dat seama că o pasăre nu duce singură primavara și că am nevoie de oameni cu care să comunic, cu care să împărtășesc provocările din munca mea și să găsesc soluții pentru ele. Acesta a fost motivul pentru care în 2013 am căutat prin intermediul unei prietene un contact al Asociației Femeilor Antreprenore "Selena". După doi ani, mi s-a propus să devin membru, iar astăzi sunt președintele acesteia", spune Slavyanka Stoykova.

Asociația însăși a fost înființată în Bulgaria în 2007 de către italianca Elda Lettieri, având ca sarcină principală stabilirea de relații profesionale reciproce între profesioniștii bulgari și cei internaționali în vederea transferului de know-how, a transferului de cunoștințe și a schimbului de experiență.

Doamnele au început o activitate antreprenorială provocată de o pasiune sau de un hobby, urmată de utilizarea unei oportunități de afaceri și de opțiunea unui program de lucru flexibil. "Valoarea de a face parte dintr-o asociație ca a noastră este aceea de a avea un interlocutor și pe alte subiecte în afară de afaceri. Vorbim despre creșterea copiilor noștri, despre familiile noastre și despre echilibrarea muncii cu obligațiile familiale. Suntem la fel de apropiați în numeroasele noastre roluri", recunoaște Slavyanka. 

În ultimii ani, din ce în ce mai multe femei din Bulgaria au decis să își pună în aplicare afacerile, iar potrivit datelor INS, peste 30% dintre antreprenorii din țară sunt de sex feminin. Până în prezent, aproape 80 de femei antreprenor sunt membre ale asociației, care lucrează activ pentru a sprijini activitatea antreprenorială a femeilor. Acest lucru nu înseamnă nicidecum că manifestăm discriminare de gen, spune Desislava Avdjieva, vicepreședinte al asociației.

"Nu ar trebui să existe o diviziune de gen. Există afaceri în care femeile sunt mai puternice, dar există și afaceri în care bărbații sunt mai puternici datorită modului lor de gândire, datorită minții lor analitice și a logicii lor diferite."

Cu toate acestea, există o anumită subestimare a femeilor ca antreprenori și manageri, și aceasta la nivel mondial. Motivul, potrivit lui Slavyanka Stoykova, se află în așa-numitele caracteristici pur feminine.

"Ele sunt inerente fiecărui om. Doar că acestea sunt mai des manifestate de femei și de aceea le numim caracteristici feminine - emotivitatea, crearea de echipe și a unei comunități din acea echipă, flexibilitatea. În realitate, femeile sunt adesea mai prudente, poate mai timide în ceea ce privește deciziile financiare, dar, pe de altă parte, acest lucru le face mai cumpătate în luarea unor decizii riscante care pot fi fatale pentru o afacere."

Cele două doamne vor vorbi despre toate acestea în cadrul evenimentelor organizate cu ocazia Zilei Internaționale a Femeilor Antreprenori. Ea datează din 2013 și este sărbătorită acum în 144 de țări și 110 universități și institute din întreaga lume pentru a contribui la schimbarea și dezvoltarea celor 250 de milioane de fete care trăiesc în sărăcie. Bulgaria se alătură inițiativei pentru a patra oară la 24 noiembrie, sub sloganul "Femeile în diferitele lor roluri". Scopul evenimentului de la Sofia este de a se concentra asupra rolului pe care femeile îl joacă în viața de zi cu zi. De la creșterea și educarea copiilor, până la îndeplinirea tuturor treburilor casnice, menținerea unui aspect frumos și participarea la diverse afaceri - doamnele sunt un catalizator major al societății moderne. Este important ca femeile care dispun de flerul, cunoștințele și competențele necesare să își dezvolte spiritul antreprenorial în Bulgaria. 

Organizatorii de la Asociația Selena menționează că în cadrul evenimentului va avea loc o discuție pe această temă. La eveniment vor participa reprezentanți ai diferitelor organizații internaționale, care vor motiva femeile să își dezvolte activitățile antreprenoriale în alte țări fără a părăsi țara. Într-o zonă de expoziție cu acces gratuit vor fi prezentate diferite tipuri de întreprinderi care își dezvoltă produsele și serviciile în Bulgaria. Întotdeauna vor exista diferențe între oameni, dar succesul constă în a face din aceste diferențe un motiv de bine. Iar în acest sens, Slavyana recunoaște că, potrivit unor studii internaționale, femeile care conduc afaceri dedică o mai mare parte din veniturile lor cauzelor sociale. Astfel, în cadrul evenimentelor din 24 noiembrie, Asociația lor va susține două cauze - Fundația "Pentru copiii noștri" și Fundația "Pass It On", cu accent pe organizarea de mese de Crăciun pentru persoanele vârstnice internate în căminele de bătrâni din țară.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Cota de calcan pentru Bulgaria a crescut cu 10%

În următorii patru ani, captura permisă pentru calcan în Bulgaria se va situa în intervalul de 82,5 tone. Aceasta reprezintă cu 10% mai mult în comparație cu captura permisă actuală, afirmă Ministerul Agriculturii și Alimentației. Aceeași cotă a fost..

publicat în 08.11.2024 la 15:15

Ministrul Energiei a aflat din presă despre vânzarea Lukoil Neftohim Burgas

Ministrul interimar al Energiei, Vladimir Malinov, a declarat în cadrul unui briefing că nici el, nici Ministerul Energiei nu au avut informații despre vânzarea Lukoil Neftohim Burgas. Ieri, Financial Times, citând surse proprii, a raportat că gigantul..

publicat în 06.11.2024 la 15:30
Lukoil Neftohim Burgas

FT: Compania petrolieră rusă Lukoil intenționează să vândă rafinăria sa din Bulgaria unui consorțiu qatario-britanic

Compania petrolieră rusă de stat Lukoil intenționează să vândă rafinăria sa bulgară Neftochim, cu sediul în Burgas, pe coasta Mării Negre. Aceasta este cea mai mare din Balcani,  scrie Financial Times . Tranzacția este de așteptat să fie anunțată..

publicat în 06.11.2024 la 13:15