În cadrul unei conferințe internaționale care are loc la Sofia, reprezentanți ai autorităților de reglementare din Albania, Croația, Grecia, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord, România, Serbia, Slovenia, Turcia și Bulgaria discută problemele mediului mediatic.
Întâlnirea autorităților de reglementare în domeniul mass-media din regiunea Balcanilor, organizată de Consiliul pentru mass-media electronice (din Bulgaria), abordează subiecte fierbinți precum dezinformarea, educația mediatică și mediul digital durabil. În prezentarea sa, președintele Consiliului pentru mass-media electronice, Sonia Momcilova, a declarat că nu există nimic mai alarmant decât prezența fricii în zona media.
Potrivit unui sondaj al Asociației Jurnaliștilor Europeni - Bulgaria, realizat cu mai puțin de o lună în urmă, jurnaliștii au recunoscut existența autocenzurii în activitatea lor. Potrivit lui Momcilova, pe fondul pandemiei de Covid și al războiului din Ucraina, reglementarea mass-media s-a transformat într-o activitate din ce în ce mai complexă, care este îngreunată de cadrele juridice învechite.
De ziua patronului său spiritual, Sf. kliment Ohridski, baza bulgară din Antarctica și-a deschis oficial porțile. Membrii expediției conduse de prof. Hristo Pimpyrev au pus cu succes piciorul pe țărmul înzăpezit al insulei Livingstone la ora 21:30...
Institutul de Informatică, Inteligență Artificială și Tehnologie de la Universitatea din Sofia „St. Kliment Ohridski” a făcut disponibilă pentru utilizare gratuită aplicația de chat cu inteligență artificială de ultimă generație BgGPT, disponibilă la..
Un marș de protest sub sloganul „Nici una mai mult”, organizat de asociația Mobilizări feminine, va avea loc astăzi, de Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor, în fața Palatului de Justiție din capitală. Scopul este de a..
O campanie împotriva violenței stradale Stand Up va avea loc astăzi și mâine sub cupola Largo din capitală, a anunțat Muzeul Regional de Istorie - Sofia...
O pictură murală dedicată celei de-a 20-a aniversări a aderării Bulgariei la NATO va fi dezvelită astăzi la Pernik. La eveniment vor participa ambasadorii..