Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Rumen Radev va înmâna luni mandatul de formare a guvernului

Rumen Radev
Foto: BGNES

La două luni de la alegerile parlamentare și  în condiții de instabilitate politică și de previziuni privind un nou vot anticipat,  Președintele Rumen Radev va înmâna, luni, celei mai mari forțe politice GERB-SDS, primul mandat pentru formarea unui guvern.  

„Sper că timpul suplimentar pe care l-am acordat partidelor să fi fost benefic în cel mai bun mod posibil", a declarat el, jurnaliștilor după ce a participat la sărbătorirea  oficială a 80 de ani de la înființarea Academiei Naționale de Sport Vasil Levski. Șeful statului bulgar a mai declarat că va decide dacă se va opune sau nu, prin veto, modificărilor aduse Codului electoral, după ce le va studia în detaliu. 




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Un polițist moare în timp ce păzea blocada protestatarilor din fața parlamentului

Înaintea celui de-al cincilea vot de neîncredere împotriva guvernului prim-ministrului Rosen Jeliazkov, deputații din opoziție din grupul parlamentar Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democrată au blocat intrarea în curtea parlamentului. Aceștia au..

publicat în 18.09.2025 la 11:00

Fabrica militară din Sopot: Nu numai compania, ci și Bulgaria este discreditată

În legătură cu un videoclip publicat pe YouTube, conducerea VMZ-Sopot - cea mai mare întreprindere militară de stat din Bulgaria, afirmă că informațiile prezentate nu corespund adevărului. Întreprinderea se opune ferm utilizării informațiilor false în..

publicat în 17.09.2025 la 19:45

Președintele Radev: DPS - Un Nou Început controlează din ce în ce mai mult mandatul

Președintele Rumen Radev a respins propunerea guvernului de a-l numi pe Denio Denev în funcția de președinte al Agenției de Stat pentru Securitate Națională. Denev este în prezent președinte interimar. Potrivit lui Radev, coaliția de guvernare servește..

publicat în 17.09.2025 la 17:30