Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Parlamentul bulgar continuă demersurile pentru interzicerea reexportului de produse petroliere rusești

Foto: euractiv.bg

Comisia pentru buget a parlamentului bulgar a aprobat interzicerea exportului de produse petroliere rafinate din țiței rusesc. Măsura a fost aprobată și de comisia pentru energie. Deputatul Iordan Țonev de la Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți a declarat că sarcina legii este de a opri reexportul și de a garanta colectarea TVA și a accizelor de la rafinărie.

Parlamentarii BSP și Vazrajdane s-au opus cu vehemență proiectului. Potrivit partidelor, acesta ar duce la închiderea rafinăriei Lukoil din Burgas, ceea ce ar avea un efect negativ asupra trezoreriei.

"Dacă Rusia ar opri petrolierele prin Marea Neagră, atunci Neftohim s-ar închide", a declarat deputatul Partidului Socialist Bulgar, Rumen Ghecev.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

DPS- Un nou început dorește să se mențină TVA zero la pâine și făină

Nu este nicio dramă faptul că vom întârzia puțin cu bugetul. Legea privind finanțele publice prevede ce se întâmplă dacă nu există un buget adoptat, a declarat în Kalofer președintele Parlamentului, Natalia Kiselova.  Comisia pentru buget va examina..

publicat în 06.01.2025 la 12:30

O companie bulgară a primit licența de aur pentru un proiect de investiții în Egipt

În ultima zi a anului trecut, ministrul egiptean al investițiilor și comerțului exterior, Hassan al-Khatib, a acordat un total de nouă licențe de aur în cadrul unei ceremonii desfășurate la Agenția Generală pentru Investiții și Zone Libere, la care a..

publicat în 03.01.2025 la 16:45

Deficitul preconizat pentru sfârșitul acestui an este de aproximativ 3,11 miliarde EUR

Pe baza datelor preliminare, ministerul de Finanțe se așteaptă la un deficit de aproximativ 6,1 miliarde BGN ( 3,11 miliarde EUR) sau 3% din PIB-ul proiectat la sfârșitul anului 2024. „ Estimările prevăd că deficitul va înregistra o îmbunătățire..

publicat în 03.01.2025 la 10:00