Socialiștii bulgari din Parlamentul European au inițiat o scrisoare către statele membre ale UE în care întreabă care sunt motivele pentru care ar putea fi impus un veto la aderarea Bulgariei la Schengen.
Scrisoarea a fost semnată de 73 de eurodeputați din toate grupurile politice din Parlamentul European, inclusiv de toți cei 17 reprezentanți bulgari.
Întrebările din scrisoare sunt următoarele: Există un precedent în extinderile anterioare ale spațiului Schengen, când statele membre au cerut o evaluare suplimentară înainte de a vota decizia? Există un temei juridic pentru a lega eliminarea frontierelor interne de nivelul de implementare în alte domenii? Se încalcă principiul cooperării loiale dacă o țară este obligată să își asume întreaga responsabilitate pentru punerea în aplicare a unei politici comune într-un anumit domeniu și este privată de beneficiile corespunzătoare pentru o perioadă de timp nedeterminată?
Scrisoarea a fost făcută publică cu două zile înainte de reuniunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne de la Bruxelles, care urmează să decidă asupra aderării Bulgariei, României și Croației la Schengen, transmite corespondentul BNR la Bruxelles, Anghelina Piskova.
La începutul ședinței de guvern, premierul Rosen Jeliazkov a acordat un termen de 10 zile pentru îmbunătățirea sistemului de alertă timpurie BG-ALERT. ”Zece zile, colegi, și după aceea nu vor mai exista scuze. Încă o dată, vedem că sistemele construite..
„ Considerăm că primele 100 de zile de guvernare sunt un succes și ne declarăm sprijinul pentru activitatea cabinetului și în noua sesiune , a declarat în parlament, în numele grupului parlamentar GERB, Toma Bikov. Cele două moțiuni de cenzură au..
„ SUA sunt un partener strategic cheie și aliat în NATO, cu care vom continua să colaborăm pentru atingerea obiectivelor comune - securitate energetică, capacități de apărare și investiții. ”, a declarat ministrul de Externe Georg Georgiev într-o..
În cadrul unei conferințe de presă a partidului Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democrată (PP-DB) la Clubul de presă BTA din Plovdiv, Ivailo Mircev,..
“Bulgaria a sprijinit Ucraina încă de la începutul războiului. Aceasta este ceea ce a declarat premierul bulgar Rosen Jeliazkov în timpul reuniunii prin..
Comisia Europeană se așteaptă ca raportul extraordinar de convergență solicitat de Bulgaria să fie gata la începutul lunii iunie 2025, transmite..