Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

2022 se încheie cu o bogată colecție de descoperiri arheologice

7
Descoperiri arheologice în Ahtopol
Foto: nim.bg

În ciuda timpului scurt pentru cercetare și a fondurilor insuficiente, Sezonul arheologic 2022 s-a dovedit a fi extrem de reușit. Potrivit Muzeului Național de Istorie, descoperirile făcute, care acoperă aproape toate perioadele arheologice, de la preistorie până la Evul Mediu, oferă informații extrem de valoroase despre modul de viață al oamenilor de pe pământurile bulgare.

Datorită cercetărilor arheologice de teren, cu sprijinul financiar al Muzeului Național de Istorie, al Ministerului Culturii, al fondurilor de la Programul de Cultură al Municipiului Sofia și al municipalităților locale, precum și al sponsorilor privați, au fost făcute peste 500 de descoperiri într-un total de șaisprezece situri. 

Mănăstirea medievală „Sf. Ioan Prodromos“ din Ahtopol

Din Munții Rodopi, prin Munții Sakar până la țărmul Mării Negre, inclusiv Vitoșa, Munții Plana și câmpiile trace, siturile studiate includ așezări și tumuli funerari, cetăți și așezări antice și medievale. Printre cele mai interesante se numără situl Movila Ascunsă de lângă satul Poroy, mănăstirea medievală din Ahtopol, cetățile Lyutița, Bukelon, Kalyata și Kokalyansky Urvici.

În apropierea satului Poroy, lânga Pomorie, de exemplu, au fost descoperite numeroase vase de ceramică, unelte de lucru din silex, piatră și os, piese de bijuterii și figurine, de diferite forme și dimensiuni. Printre bogata colecție de descoperiri din movila așezării se remarcă un interesant șir de mărgele din os, datat în epoca Piatră-Cupru.

Descoperire din săpăturile din vechea cetate „Ravadinovo“

În acest an, săpăturile arheologice periodice din Cetatea Antică "Ravadinovo" s-au dovedit din nou a fi o binecuvântare pentru cercetători, care în perioada 2017-2022 au descoperit dovezi ale unui sit bine fortificat care a existat pe teritoriul coloniei grecești Apollonia Pontica. Printre acestea se numără amfore din Thasos, Cercul Thasos, Chios, Mende, Milet (datate între prima jumătate a secolului al V-lea î.Hr. și secolul al III-lea î.Hr.).

Lucrările arheologice subacvatice din zona de apă din Burgas și din regiune se numără, de asemenea, printre cele mai interesante studii ale anului.

Alte descoperiri din săpăturile din vechea cetate „Ravadinovo“

În ceea ce privește coasta nordică a Mării Negre, săpăturile din această vară din capitala medievală a despotismului dobrogean, magnifica Kaliakra, au dovedit că aceasta este o parte de neînlocuit a bogatului patrimoniu cultural al țării noastre.

Un alt punct interesant al anului arheologic 2022 îl reprezintă descoperirile din Rodopii Orientali, în regiunea Ivailovgrad, făcute în timpul săpăturilor regulate ale unei cetăți antice târzii și medievale din zona Balak Dere. În bogata colecție de descoperiri se află un vas de bronz pentru ritualuri religioase (patera), o lampă de lut cu rezervor rotund și o monedă de bronz a împăratului Probus (276-282), precum și trei monede din secolul al V-lea, care confirmă ipoteza că cetatea a început să funcționeze la începutul secolului al V-lea.

Toate aceste descoperiri pot fi vizionate până la sfârșitul lunii martie 2023, în cadrul expoziției "Descoperiri antice. Noi descoperiri. Sezonul arheologic 2022" la Muzeul Național de Istorie.

Compilat de Darina Grigorova

Fotografii Muzeul Național de Istorie



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

"Bienala de ilustrație" își deschide porțile pentru a patra oară

A patra ediție națională a „Bienalei de ilustrație” se va deschide astăzi în Turnul Triunghiular din Serdika. Bienala, ca și în edițiile sale anterioare, nu are o temă. „Scopul este de a oferi autorilor posibilitatea de a-și prezenta cele mai bune..

publicat în 26.11.2024 la 11:30

Festival de film montan și de aventură, în Bansko

Cea de-a 23-a ediție a Festivalului internațional de film montan și aventură s-a deschis oficial, asearăm la Bansko. În afară de întâlniri cu nume din sporturile extreme din Bulgaria și din străinătate, programul include expoziții, activități pentru..

publicat în 21.11.2024 la 09:30

Poezie europeană, citită în metroul din Sofia

Cea de-a noua ediție a proiectului „Poezie în metrou” se deschide astăzi și va dura până pe 23 decembrie. Inițiativa Institutului Cultural Polonez din Sofia va oferi posibilitatea cetățenilor și oaspeților din Sofia să se bucure în vagoanele și stațiile..

publicat în 19.11.2024 la 10:30