"Din păcate, belicoșii din Parlament au votat în favoarea trimiterii de ajutor militar Ucrainei cu o majoritate covârșitoare. Astfel, ei au obligat guvernul interimar să încheie un contract cu Ucraina pentru un astfel de ajutor", a declarat președintele Bulgariei, Rumen Radev, cu privire la decizia sa de a emite un decret privind trimiterea de arme în Ucraina.
Președintele Radev a declarat că este inutil să se opună prin veto legii privind acordarea de ajutor militar Ucrainei și a adăugat că sesizarea Curții Constituționale nu va duce la nimic. "Conform cadrului legal, un veto nu poate schimba textele unui tratat internațional încheiat. Este imposibil să sesizezi Curtea Constituțională după o ratificare a unui tratat internațional", a explicat șeful statului bulgar. El a făcut apel la instituții și la partidele politice să respecte cu strictețe legea în actuala situație politică fragilă.
În cuvintele lui Rumen Radev, Ministerul Apărării a făcut o analiză privind tipul de arme care vor fi trimise Ucrainei și a adăugat că "Bulgaria nu va furniza Ucrainei avioane, complexe de rachete antiaeriene sau tancuri, care pot afecta capacitățile sale de luptă".
Bulgaria este interesată în special de parteneriate în domeniul inteligenței artificiale și al tehnologiilor pentru drone, a declarat premierul Rosen Jeliazkov în SUA. El a condus delegația bulgară la o întâlnire cu reprezentanți ai statului Utah, a..
Bulgaria insistă ca Federația Rusă să înceteze imediat provocările împotriva vecinilor săi și agresiunea împotriva Ucrainei și să respecte cu strictețe dreptul internațional și Carta ONU, a declarat ministrul de Externe Georg Georgiev, care a..
Bulgaria consideră Statul Israel un partener strategic cheie, iar relațiile noastre excelente ar putea da un impuls puternic comerțului, inovării, educației, agriculturii și turismului , a declarat premierul Rosen Jelyazkov, în cadrul unei întâlniri cu..
Bulgaria consideră Statul Israel un partener strategic cheie, iar relațiile noastre excelente ar putea da un impuls puternic comerțului, inovării,..
Bulgaria insistă ca Federația Rusă să înceteze imediat provocările împotriva vecinilor săi și agresiunea împotriva Ucrainei și să respecte cu strictețe..
Bulgaria este interesată în special de parteneriate în domeniul inteligenței artificiale și al tehnologiilor pentru drone, a declarat premierul Rosen..