Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2026 Toate drepturile rezervate.

Comunitatea armeană din Sofia va sărbători Crăciunul în noua lor biserică

Biserica armenească din Sofia
Foto: armenianchurch-sofia.org

După 30 de ani de eforturi pentru strângerea banilor și pentru lucrările de construcție, armenii din Sofia vor putea sărbători acum Crăciunul în noua lor biserică din capitala Bulgariei. De fapt, aceasta este singura biserică armeană din Sofia. Biserica, care și-a deschis porțile în iunie 2022, se numește Sfânta Maică a lui Dumnezeu, iar prima slujbă religioasă din Ajunul Crăciunului va avea loc acolo în această seară.

Ajunul Crăciunului este una dintre cele mai mari sărbători religioase sărbătorite în Armenia și de către armenii din întreaga lume pe 5 ianuarie, Crăciunul fiind pe 6 ianuarie. Biserica armeană marchează Crăciunul și Epifania în aceeași zi. Așa cum este tradiția Bisericii Apostolice Armene, în ajunul Crăciunului, preotul sfințește rodiile care sunt apoi împărțite congregației.

Compilat de Ghergana Manceva




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

O slujba de înmormântare a Papei Francisc va avea loc la Sofia pe 28 aprilie 2025

O carte specială de condoleanțe a fost deschisă astăzi la Nunțiatura Apostolică din Sofia în urma decesului Papei Francisc. ”A știut să dialogheze cu oamenii timpului nostru cu simplitate și sinceritate, căutând întotdeauna ceea ce ne unește și ne..

publicat în 23.04.2025 la 16:00

Papa Francisc a apărut ieri purtând un omoforion din Bulgaria

În ultimul său Paște, Papa Francisc a apărut în fața credincioșilor purtând un omoforion pe care l-a primit în dar în timpul vizitei sale în Bulgaria în 2019. Papa Francisc și-a amintit:Reacții din Bulgaria Cuvântul omophorion provine din cuvântul..

publicat în 21.04.2025 la 17:00
Papa Francisc - 5 mai 2024

Amintirea Papei Francisc: Reacții din Bulgaria

”Sunt profund întristat de moartea Sanctității Sale - un adevărat prieten al Bulgariei și un simbol global al păcii, compasiunii și unității”, a scris premierul Rosen Jeliazkov pe platforma de socializare X, ca răspuns la vestea morții Papei Francisc...

publicat în 21.04.2025 la 16:00