În cadrul unei mese rotunde la care vor participa organizații din industrie, sindicate, deputați din Comisia pentru energie, astăzi va fi prezentată strategia de dezvoltare a sectorului energiei electrice pentru următorii 30 de ani, care este elaborată de Ministerul interimar al Energiei.
Ministrul Energiei, Rosen Hristov, a anunțat că are în vedere construirea a 4 unități nucleare până în 2050.
"Punctul de vedere al ministerului este pentru consolidarea intensivă a capacităților și menținerea funcționării centralelor electrice pe cărbune, astfel încât Bulgaria să rămână un exportator net de energie electrică", a spus el. De asemenea, ministerul a recomandat construirea de parcuri eoliene și centrale de energie regenerabilă pentru a asigura o tranziție lină către decarbonizare.
Începând din luna noiembrie, bancnotele și monedele euro vor putea fi cumpărate de către cetățeni și companii, înainte de intrarea oficială a Bulgariei în zona euro, programată pentru 1 ianuarie 2026. Comercianții vor fi obligați să se aprovizioneze cu..
Indicatorul total al încrederii consumatorilor, sau, cu alte cuvinte, evaluarea consumatorilor cu privire la viitorul economic al Bulgariei și la situația economică actuală, continuă să scadă, înregistrând o scădere de 4,7 puncte procentuale în iulie..
Scăderea preconizată a exporturilor bulgare către SUA ca urmare a noilor tarife este de aproximativ 32,8%. Aceasta reprezintă 1,5% din totalul exporturilor țării, afirmă viceministrul economiei și industriei, Doncio Barbalov. Scăderea PIB-ului bulgar în..
Un consorțiu format din compania de stat azeră SOCAR și holdingul privat turc Cengiz este candidatul preferat pentru achiziționarea afacerii companiei..
Poșta bulgară a început instruirea a 3.000 de angajați din 2.230 de oficii poștale în legătură cu adoptarea euro în Bulgaria și schimbul de leva în euro...
Riscul crescând al unui deficit ridicat în bugetul actual și în cel următor, necesită soluții înțelepte și durabile, care să nu conducă la sărăcirea..