Astăzi, în cadrul unei ședințe deschise a Consiliului de Miniștri, cabinetul interimar al Bulgariei este așteptat să prezinte un raport privind activitatea sa în timpul mandatului început în urmă cu aproape șase luni. Miercuri, premierul interimar Galab Donev a promis că raportul cabinetului va conține fapte și rezultate care să arate clar activitățile guvernului interimar.
"Cabinetul interimar există de mult timp și avem multe de raportat. Am declarat în repetate rânduri că apărăm interesele Bulgariei și ale cetățenilor bulgari și că rezolvăm cele mai presante probleme din societatea noastră", a precizat Galab Donev
Președintele Rumen Radev începe azi vizita oficială de două zile la Varșovia, la invitația omologului său Andrzej Duda. În capitala poloneză, el va participa la cea de-a 10-a reuniune la nivel înalt a inițiativei „Trei Mări” pentru aprofundarea..
Fostul lider al Partidului Socialist Bulgar, Kornelia Ninova, și-a fondat propriul partid numit Bulgaria Nesupusă. Scopul formațiunii este acela de a fi o alternativă la modelul de guvernare. „Nu putem accepta dominația mafiei, regruparea statului..
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, va efectua o vizită de trei zile în Bulgaria, în perioada 27-29 aprilie 2025. Programul său include întâlniri cu președintele Rumen Radev și cu prim-ministrul Rosen Jeliazkov. De asemenea, este așteptat..
Intenția președintelui Rumen Radev de a convoca un referendum național a stârnit critici din partea președintei Parlamentului, Natalia Kiselova, care a..
În cadrul unei conferințe de presă a partidului Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democrată (PP-DB) la Clubul de presă BTA din Plovdiv, Ivailo Mircev,..
Comisia Europeană se așteaptă ca raportul extraordinar de convergență solicitat de Bulgaria să fie gata la începutul lunii iunie 2025, transmite..