Președinții Rumen Radev și Klaus Iohannis au discutat într-o conversație telefonică despre eforturile comune ale Bulgariei și României pentru aderarea ambelor țări la Schengen. Opinia comună a fost că cele două țări vecine îndeplinesc criteriile stabilite pentru aderarea la spațiul Schengen, iar pregătirea confirmată în repetate rânduri de către instituțiile europene și de majoritatea statelor membre UE ar trebui să conducă la decizii concrete.
În timpul conversației, Rumen Radev și Klaus Iohannis au confirmat ambițiile Bulgariei și României de a continua să lucreze pentru extinderea conectivității bilaterale prin aprofundarea ulterioară a cooperării bilaterale. România este al doilea partener comercial al Bulgariei în UE, ținând cont de o tendință sustenabilă de dinamizare a relațiilor comerciale și de o creștere semnificativă a comerțului, care pentru 2021 se ridică la aproape 6,5 miliarde de euro./MI
„Începând de luni urmează să trecem etapa finală de certificare a Comandamentului regional pentru operațiuni speciale, cu România”, a anunțat gen. Yavor Mateev, comandantul Comandamentului comun pentru operațiuni speciale. Este pentru prima dată când..
Încercările de a intra ilegal în țară au scăzut cu 70% față de 2023, a declarat premierul interimar Dimitar Glavcev la Bruxelles, înaintea Consiliului European. Întrebat de BNR dacă sunt în desfășurare discuții cu Turcia privind înființarea unui centru..
Studenți și profesori din România, Italia, Franța și insula franceză Réunion au fost oaspeți speciali ai Școlii Superioare de Telecomunicații și Poștă din Sofia, a anunțat Universitatea. În timpul vizitei lor, aceștia au făcut cunoștință cu..
Militari din Regimentul 101 Alpin al Forțelor Terestre ale Armatei Bulgariei și din Forțele Armate Române, desfășoară un antrenament alpin specializat în..