Capitala Bulgariei se află pe locul trei În Europa, în ceea ce privește oportunitățile pentru turismul de lux de SPA și wellness, imediat după Barcelona și Zurich, potrivit unui studiu al companiei „OVO Network”, care operează un portal online de închiriere imobiliară.
Clasamentul ține cont de prezența restaurantelor cu stele Michelin, a hotelurilor de 5 stele și a centrelor SPA de lux, raportat la numărul de turiști care le vizitează, precum și nivelul de „securitate și lux” în orașele definite ca fiind cele mai populare destinații turistice. Pe această bază, au fost selectate cele mai de elită destinații de vacanță pentru 2023.
Datele cercetării arată că Sofia se mândrește cu 83 de centre SPA impresionante cu 4 stele sau mai mult, ceea ce înseamnă că la un milion de turiști există 60 de SPA-uri de lux. Potrivit autorilor studiului, aceasta este de două ori mai mult decât media pentru orașele incluse.
Sofia este, de asemenea, una dintre cele mai dorite destinații pentru un sejur de lux. Capitala Bulgariei ocupă locul 10 în clasamentul „Google” de căutare de destinații asociate cu termenul lux. În plus, în Sofia, mai remarcă sondajul, există 12 hoteluri de 5 stele.
Editor: Veneta NikolovaTranslator: Iulia Bahovski
În inima defileului Iskăr, la poalele stâncilor Ritlite, satul Lyutibrod se afirmă tot mai clar ca un reper al turismului viticol autentic din Bulgaria. Acest colț pitoresc, unde se întâlnesc istoria, natura și ospitalitatea, atrage vizitatori din țară..
Ministerul Turismului a deschis sezonul estival 2025 cu un eveniment emoționant în Pomorie – un oraș care îmbină marea, istoria, cultura și posibilitățile de turism balnear și SPA. „ Un început diferit pentru vara 2025! Succes tuturor celor din..
Situat pe fundalul stâncilor abrupte ale defileului Iskar, satul Lyutibrod a devenit un simbol al turismului viticol din țară. Cunoscut mai ales pentru un fenomen natural numit Ritlite, care marchează începutul nord-vestului, acest colț pitoresc al țării..