Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2026 Toate drepturile rezervate.

Războiul din Ucraina

Un nou atac cu rachete rusești asupra infrastructurii ucrainene

Foto: censor.net

În noaptea de 16 februarie, Rusia a efectuat noi atacuri aeriene în principal în vestul și nord-estul Ucrainei. Pe lângă dronele iraniene, în cadrul atacurilor au fost lansate 32 de rachete de croazieră de pe navele din Marea Neagră și bombardiere strategice. Autoritățile ucrainene au declarat că au doborât 16 rachete, iar restul au avariat infrastructura.

Citând informații militare, secretarul britanic al apărării Ben Wallace a declarat că Moscova a concentrat 97% din armata rusă în Ucraina, capacitatea de luptă a acesteia scăzând cu 40% într-un an. Potrivit serviciilor secrete britanice, nu există o concentrare pe scară largă a trupelor rusești pentru o avansare militară semnificativă. Pentru a compensa pierderea de echipamente mecanizate, armata rusă concentrează peste 300 de avioane de luptă și aproape tot atâtea elicoptere de-a lungul frontului pentru a-și sprijini forțele. 

Cea mai prestigioasă publicație militară din lume, "The Military Balance" a Institutului Internațional pentru Studii Strategice - IISS, cu sediul în Suedia, în ediția sa din 2023, subliniază că într-un an Rusia a pierdut jumătate din flota sa de "tancuri moderne" T-72B3 și T-72B3M și T-80, pierderi mari sunt și în aviație și în stocul de rachete de croazieră. Se rezumă că, în ciuda pierderilor grele de personal, prin mobilizarea desfășurată, armata rusă și-a mărit efectivele la cele mai înalte niveluri în comparație cu anii precedenți.

În această primăvară ar trebui să se simtă că Ucraina se îndreaptă spre victorie, a declarat președintele ucrainean Volodymyr Zelensky în tradiționalul său discurs video de la miezul nopții, relatează UNIAN. Președintele rus Vladimir Putin nu se va opri dacă nu îl oprim noi, a declarat ministrul adjunct de externe polonez Pawel Jablonski pentru CNN, referindu-se la lipsa de muniție din Ucraina. Întrebat dacă Polonia va furniza avioane de luptă Kievului, Jablonski a spus că nimic nu trebuie exclus. 

Cu o zi înainte de deschiderea Conferinței de Securitate de la Munchen, președintele forumului, Christoph Heusgen, a declarat presei RND că Rusia trebuie să scape de președintele Vladimir Putin înainte ca relațiile dintre Rusia și Germania să fie din nou relansate. Heusgen a folosit expresia "deputinizare", pe care agenția de știri DPA a comparat-o cu termenul "denazificare" folosit după cel de-al Doilea Război Mondial pentru a se referi la politica Aliaților de înlăturare a moștenirii nazismului din Germania.

Între timp, ambasada Rusiei la Washington a cerut "Statelor Unite să încerce să demonstreze că nu a fost în spatele distrugerii gazoductului Nord Stream, care lega Rusia de Europa de Vest", a relatat TASS. Moscova consideră că distrugerea Nord Stream 1 și Nord Stream 2 în septembrie 2022 este un "act de terorism internațional





Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Bulgaria nu are o politică unitară în materie de refugiați, afirmă vicepreședinta Iotova

Bulgaria nu are o politică națională coerentă în materie de refugiați, în ciuda fluxurilor continue de migranți, a afirmat miercuri vicepreședinta Iliana Iotova, solicitând instituția principală să coordoneze eforturile de integrare. Vorbind la o masă..

publicat în 24.11.2025 la 17:00

Agresiunea Rusiei în Ucraina împiedică cooperarea în regiunea Mării Negre

„Bulgaria rămâne un susținător ferm al eforturilor Ucrainei de a obține o pace justă și durabilă, care să garanteze suveranitatea și integritatea teritorială a acesteia”, a declarat ministrul afacerilor externe Gheorg Gheorghiev la deschiderea celei de-a..

publicat în 24.11.2025 la 14:45

Sindicatele organizează un protest pentru a cere „salarii decente” pentru sectorul public

Cu sloganul „Nu divizării lucrătorilor! Da veniturilor mai mari!”, Confederația Sindicatelor Independente din Bulgaria (KNSB) a organizat un protest în fața intrării pentru membri a Adunării Naționale. Demonstrația a avut loc înaintea celei de-a doua..

publicat în 24.11.2025 la 14:00