Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Voluntarii bulgari au salvat 31 de supraviețuitori de sub dărâmături în Turcia

Foto: НАДРБ

Voluntarii bulgari care au mers să ajute în operațiunile de salvare după cutremurele din Turcia au participat la găsirea și salvarea a 31 de persoane, informează BTA. 

Deși au fost slab echipați, pe cheltuiala proprie și cu fonduri oferite de donatori, 47 de bărbați și femei din Asociația Națională a Voluntarilor din Bulgaria s-au alăturat neobosit căutării supraviețuitorilor. Aceștia și-au exprimat recunoștința față de toți donatorii, precum și față de asistența care le-a fost oferită în Turcia de către locuitorii și autoritățile locale. 

Donațiile colectate se ridică la aproape 41.000 de euro, în timp ce cheltuielile raportate până în prezent sunt sub 11.000 de euro. Cel mai probabil, fondurile necheltuite din donații vor fi investite în crearea unui modul de salvare și în achiziționarea de echipamente. 

Voluntarii bulgari visează să echipeze un modul cu oameni pregătiți, care vor avea echipamentul necesar pentru a putea interveni în caz de dezastre de amploare în Bulgaria și în străinătate.

Voluntarii care au plecat în Turcia sunt membri ai Formațiunii Voluntare - Sofia, "Emergency Rescue" - Plovdiv, "Cave Rescue - Plovdiv 112", Formațiunii Voluntare "Mayday", Formațiunii Voluntare - Ruse, precum și un voluntar din Topolovgrad.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Vesna Bendevska

Guvernanții de la Skopje continuă să îi reprime pe bulgarii din Bitola

Vicepreședintele Parlamentului Macedoniei de Nord, Vesna Bendevska, a raportat Procuraturii din Bitola că clubul cultural bulgar "Ivan Mihailov" din oraș continuă să funcționeze, în ciuda ștergerii sale din registrul central, a raportat BTA, făcând..

publicat în 05.11.2024 la 16:15
Ekaterina Zaharieva

Bulgara Ekaterina Zaharieva este comisar european pentru start-up-uri, cercetare și inovare

Parlamentul European a aprobat numirea bulgăroaicei Ekaterina Zaharieva în funcția de comisar european. Ea va fi responsabilă de portofoliul "Start-up-uri, cercetare și inovare".  După audierea sa de confirmare în Parlamentul European, care a durat mai..

publicat în 05.11.2024 la 15:30

Zaharieva, candidată la funcția de comisar UE, susține finanțarea tehnologiei de apărare

"Susțin alocarea mai multor fonduri în domeniul inovării pentru apărare" - așa a răspuns candidatul bulgar la funcția de comisar european pentru start-up-uri, cercetare și inovare, Ekaterina Zaharieva, la o întrebare a eurodeputatului bulgar Petar..

publicat în 05.11.2024 la 14:45