"Câți oameni din istoria noastră pot fi numiți apostoli? Astăzi, Bulgaria este o țară sfâșiată de conflicte, în care oamenii sunt divizați în orice problemă imaginabilă. Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de unitate, și nu există o unitate mai bună decât cea în jurul memoriei apostolului", a declarat ministrul Culturii, Naiden Todorov, cu ocazia prezentării Programului național de comemorare a 150 de ani de la moartea lui Vasil Levski. Cu toate acestea, viața Apostolului Libertății este încă plină de necunoscute. Deși fiecare bulgar cunoaște de la o vârstă fragedă faptele din viața sa de 36 de ani, există încă detalii care provoacă controverse în arena istorică.

Una dintre întrebările controversate în rândul istoricilor este dacă a existat sau nu un proces împotriva Diaconului înainte de a fi condamnat la moarte prin spânzurare. În cartea sa "Uciderea lui Vasil Levski - vinovații", istoricul Ianco Gocev susține că nu a existat un proces deoarece Comisia specială de anchetă de la Sofia nu era un tribunal. Studiul ajută la deslușirea altor fapte și declarații contradictorii legate de personalitatea lui Levski, de influența sa și de faptele sale pentru cauza eliberării Bulgariei de sub dominația otomană.

"Nu a existat niciun proces, deoarece membrii comisiei guvernamentale extraordinare care s-a reunit la Sofia în decembrie 1872 și ianuarie 1873 nu erau avocați, cu excepția lui Ivancio Hagipenciovici. De asemenea, organismul în fața căruia a fost judecat Apostol nu era o instanță de judecată, deoarece nu exista o lege de procedură penală în baza căreia să poată fi judecate acțiunile activiștilor Comitetului Revoluționar", este categoric istoricul. - Comisia numită de guvernul otoman, avându-l ca președinte pe generalul Ali Said Pașa, un georgian, a efectuat doar o anchetă, care poate fi numită doar provizoriu investigație.

Este vorba mai degrabă de o procedură administrativă care se mișcă sub incidența dreptului penal otoman de fond - căci nu există procedură -. Vorbim de legea penală imperială din 1858, în baza căreia comisia a examinat faptele activiștilor Comitetului Revoluționar, iar apoi a ajuns la 15 protocoale, dintre care doar 6 au ajuns la noi în transcrierile turcești, conținând pedepse individuale sau de grup."

Lipsa unui proces propriu-zis poate fi explicată prin faptul că în Imperiul Otoman nu exista un sistem juridic pe deplin funcțional, bazat pe modelul european. Sistemul juridic otoman a fost supus unei reforme după Războiul Crimeii (1853-1856), dar acesta a fost un proces lent și dificil, iar procedura penală, așa cum o cunoaștem astăzi, în anii 1870, era exclusă.

"De aceea, cred că teza că a existat un proces împotriva lui Levski, pe care o apără mulți istorici, nu este tocmai corectă", explică Gocev.

În cercetările sale istorico-juridice, autorul se referă la numeroase surse istorice disponibile, inclusiv la documente din arhivele Bibliotecii Naționale, Arhivele Istorice Centrale de Stat, precum și la toate documentele din arhivele de stat străine publicate în limbile bulgară și rusă.

De asemenea, aceasta infirmă o altă speculație: că poporul bulgar nu a făcut nicio încercare de a-l salva pe Vasil Levski în drumul spre moarte. Adevărul este că au existat 8 astfel de încercări, spune el.

"Poate cea mai cunoscută este încercarea lui Atanas Uzunov, care a format un detașament care, în cazul în care apostolul călătorea spre Constantinopol, ar fi atacat convoiul în care se deplasa și el ar fi fost eliberat - spune istoricul - Este o minciună că Vasil Levski era însoțit doar de două gărzi, iar bulgarii au fost inactivi și nu au făcut nimic pentru eliberarea lui".

Ianco Gocev spune că o altă încercare de salvare a Apostolului a fost făcută "spre sfârșitul anului 1872 și începutul anului 1873. Atunci au sosit în Serbia trimiși ai Comitetului Revoluționar din Tarnovo. Scopul era să se folosească de legăturile revoluționarilor Panaiot Hitov și Liuben Karavelov de acolo, care, cu ajutorul guvernului sârb, ar fi aranjat eliberarea sa". Acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece Serbia avea propriile sale planuri, care nu prevedeau eliberarea poporului bulgar și nici unificarea bulgarilor în cadrul granițelor etnice bulgare. Cel mai înalt reprezentant diplomatic al Rusiei la Constantinopol, Nikolai Ignatiev, a avut ocazia de a-l salva pe Levski însuși, datorită influenței sale ca decan al corpului diplomatic.

Cu toate acestea, Ignatiev a emis un alt ordin imediat după jaful de la Arabakonak*. Păstrat sub formă de document, acesta prevedea salvarea doar a revoluționarilor care erau agenți ruși sub acoperire, dar nu și a lui Levski.

Până în prezent, în istoriografia bulgară există încă pete albe legate de conflictele lui Levski cu politica imperială rusă și de încercările de a-l recruta. Informațiile despre acest conflict și refuzul său categoric de a coopera există și trebuie pur și simplu examinate, este categoric istoricul Ianco Gocev. 

*Jafului de la Arabakonak, care a vizat un car cu boi al poștei otomane care transporta veniturile fiscale din regiunile Orhanie Teteven și care a avut loc la 22 septembrie 1872 în pasul Arabakonak. A fost organizat de comitetele revoluționare ale Organizației Revoluționare Interne- n.red.

Fotografii: museum-pz.com, arhivă