Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Președintele României, Klaus Iohannis, efectuează o vizită oficială în Bulgaria

Rumen Radev și Klaus Iohannis
Foto: BGNES

La invitația șefului statului, Rumen Radev, președintele României, Klaus Iohannis, vine miercuri, 15 martie, în Bulgaria, informează instituția prezidențială de la București.

Președinții României și Bulgariei sunt așteptați să semneze o declarație comună de parteneriat strategic, care prevede consolidarea dialogului politic bilateral, promovarea schimburilor economice și a cooperării transfrontaliere, îmbunătățirea conectivității și a infrastructurii între cele două țări, promovarea proiectelor pentru regiunea Dunării, securitatea energetică și energia verde. Declarația se referă, de asemenea, la cooperarea în domeniul apărării în contextul războiului din Ucraina și la restabilirea unui climat de securitate în regiunea Mării Negre.

Președinții celor două țări vor discuta, de asemenea, despre aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen și despre măsurile pentru a ajunge la o soluție pozitivă.

De asemenea, vor discuta aspecte legate de lupta împotriva migrației ilegale și de o protecție mai eficientă a frontierelor externe ale UE, în conformitate cu cele mai recente decizii ale Consiliului European din luna februarie a acestui an.

Agenda celor doi lideri va cuprinde, de asemenea, războiul din Ucraina și pregătirile pentru summitul NATO de la Vilnius



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Poza este de ilustrație

Un protest perturbă traficul în regiunea Podului Prieteniei

Sâmbătă va avea loc un protest civic pașnic sub motto-ul „Protejarea copiilor noștri – procesiune de mașini și blocarea traficului pe Podul Prieteniei”. Participanții vor porni de la parcarea municipală de lângă clădirea Agenției Naționale de Venituri..

publicat în 26.04.2025 la 10:00

Simina Stan vorbește la Sofia despre feminizarea profesiei de arhitect în România

Simina Stan, istoric și specialist în patrimoniu arhitectural, va susține o prelegere despre feminizarea profesiei de arhitect în România de la începutul secolului al XX-lea și despre relațiile sale cu arhiva Corpului Arhitecților (1932-1948),..

publicat în 16.04.2025 la 15:00

Pașaport bulgăresc găsit în microbuzul căzut în Dunăre

Pașaportul unui cetățean bulgar în vârstă de 53 de ani, cu inițialele Y. Х. B. a fost găsit la locul accidentului cu microbuzul căzut în Dunăre, în județul Mehedinți, informează BTA. Potrivit Agerpres și Digi24, la volanul microbuzului se afla un..

publicat în 15.04.2025 la 10:30