Premierul interimar Galab Donev și ministrul regional Ivan Șișkov au tăiat panglica în cadrul unei ceremonii care a marcat inaugurarea noii secțiuni de 6,5 kilometri a Autostrăzii Europei, între punctul de trecere a frontierei Kalotina și Dragoman.
"Această autostradă este importantă pentru ambele țări. Înainte era o șosea îngustă, cu multe accidente, și sunt foarte fericit că o deschidem. Autostrada este importantă pentru că îi conectează pe locuitorii Bulgariei cu restul națiunilor din Europa. Este cea mai rapidă rută din Asia către Europa Centrală și de Vest și există încă din epoca romană. Tracii numeau pământurile bulgărești Europa înainte ca acest continent să fie numit astfel", a spus Donev și a promis că până la sfârșitul lunii mai va fi gata întreaga șosea până la Dragoman și va începe construcția ultimului lot
Consulatul General al Bulgariei la Odesa organizează o reuniune privind educația, drepturile minorității naționale bulgare și școlile duminicale bulgare în Ucraina. Printre participanți se numără beneficiari ai programului național bulgar ”Limba maternă..
„Ministerul Finanțelor nu finanțează salariile angajaților din companiile municipale și private, ci activitățile definite în Legea bugetului de stat, Legea transportului rutier și Regulamentul privind condițiile și procedura de acordare a fondurilor..
Reabilitarea completă a rețelei de drumuri, inclusiv a tuturor tronsoanelor compromise, ar costa aproximativ 35 de miliarde de leva, a declarat ministrul Regional Ivan Ivanov pentru bTV. El a adăugat că nu este clar unde ar putea fi găsite aceste..
Cetățenii își vor arăta în această seară solidaritatea cu familiile de romi din cartierul Zaharna Fabrika (Fabrica de Zahăr) din Sofia, care au rămas fără..
Inițiativa caritabilă Susține un Vis a președintelui Rumen Radev a atras sprijinul unor muzicieni, stiliști, designeri și donatori, a anunțat..
Președintele Adunării Naționale, Natalia Kiselova, va premia astăzi câștigătorii celei de-a 32-a ediții a Festivalului de Paște pentru copii din orașul..