Doamna Dimi Dimceva, fiica violoncelistului Nikola Dimcev, al cărui nume era proeminent pe afișele Filarmonicii din Sofia la mijlocul secolului al XX-lea, a lăsat un mesaj extrem de emoționant pe o bucată de hârtie. Deși parcimonioase, cuvintele ei erau ceva familiar pentru oamenii care trăiau atunci în Sofia. Așa cum se întâmpla adesea în anii de guvernare comunistă, numele mult iubitului și respectatului fotograf a fost făcut să dispară dintr-o lovitură.

"Tatăl nostru, Todor Anghelov Kemilev, s-a născut în 1910 la Dobrici", spune artista ceramică Ioana Kemileva. "Un nume în fotografia bulgară care, și spun asta cu multă durere și suferință, este scufundat în uitare, iar opera sa - ștearsă din cauza circumstanțelor vieții noastre. Fratele său avea o diplomă în farmacie, sora sa - în medicină, în timp ce el însuși a fost ucenic la un armean - Sigassyan, de la care a dobândit cunoștințele tehnice ale fotografiei. Iar când bunicul nostru a văzut dragostea pe care o avea pentru această profesie, cei doi au plecat la Viena, unde și-a cumpărat un aparat de fotografiat - singurul obiect pe care am reușit să-l salvăm de la confiscarea și distrugerea completă a muncii și a bunurilor tatălui nostru."

Ambițios, inovator, avangardist, la vârsta de numai 17 ani Todor Kemilev și-a deschis un studio în orașul în care s-a născut. Până atunci pictase deja o icoană a Sfintei Marina în biserica locală Sfântul Gheorghe și începuse să realizeze portrete artistice fotografice. În 1940 a filmat întoarcerea Dobrogei de Sud în Bulgaria cu ajutorul unei camere de filmat, iar trei ani mai târziu a filmat funeraliile țarului Boris al III-lea.

Căsătorit cu Țvetana Stambolova din Sofia, în 1942 a venit să locuiască la Sofia, unde și-a deschis studioul Foto Kemilov vizavi de clădirea ambasadei Italiei, pe bulevardul Țarului Osvoboditel nr. 12. Și-a făcut rapid un nume, politicieni, artiști și membri ai publicului venind să se fotografieze, acordându-și încrederea în abilitatea sa de a scoate în evidență ceea ce ne face umani și de a le pune pe hârtie fotografică pentru posteritate.

"Îi trata pe toți ca pe o ființă umană - cu aceeași atenție, afecțiune și respect", spune cealaltă fiică a lui Todor Kemilev, Antoaneta, care i-a moștenit profesia. "Găsea o vorbă bună pentru fiecare dintre clienți. De exemplu, îi spunea unui cuplu care venea pentru un portret de familie: Amintiți-vă cum v-ați cunoscut și evocați o amintire frumoasă. Cuvintele lui aduceau zâmbetul pe fețele oamenilor și abia după ce îi trata cu amabilitate făcea fotografia."

Todor Kemilev este unul dintre cei opt fotografi care au primit titlul de "artist fotograf", cărora li s-a permis să își păstreze practica privată după lovitura de stat comunistă din 9 septembrie 1944 și naționalizarea ulterioară. În 1950 și-a mutat studioul din "locația centrală și enervantă de pe Bulevardul Țarului Osvoboditel", după cum spune Ioana Kemileva, pe o stradă mică - Benkovski. Așezat vizavi de ușa scenei de la Sala Bulgaria, o mare parte dintre clienții săi care veneau la studio făceau parte din elita artistică.

Alături de nume de fotografi renumiți precum Petar Papakochev, Emil Rashev, Stanko Jishev, Minko și Pencho Balkanski, a fost foarte respectat până în ultimele zile ale vieții sale. Todor Kemilev a murit în 1969, fidel chemării sale până la ultima suflare. Fiica sa cea mare, Antoaneta, a moștenit Photo Kemilev și a mai existat încă patru ani, până când, într-o zi, tânăra a decis să facă un pas fatidic, care, într-o clipă, avea să șteargă amintirea mult iubitului și respectatului om de meserie - Todor Kemilev.

În 1973, Antoaneta Kemileva a emigrat din Bulgaria și a fost imediat catalogată drept "nereturnată". A fost condamnată la trei ani de închisoare, la plata unei amenzi, iar tot ceea ce familia deținea a fost confiscat - apartamentul împreună cu studioul, echipamentul, arhiva foto și negativele. Familia ei, stigmatizată și umilită, a fost interogată, persecutată și supusă unor restricții. Și chiar dacă, după sfârșitul regimului comunist, la 10 noiembrie 1989, familia și-a propus să găsească moștenirea vizuală a lui Todor Kemilev, care se întindea pe parcursul a 42 de ani, nu a descoperit nicio urmă.

"Chiar dacă au trecut 50 de ani, nu este ușor pentru mine să vorbesc despre asta. La vremea respectivă nu mă gândisem la toate consecințele", spune Antoaneta Kemileva din Canada, unde s-a stabilit după ce a reușit să fugă din Bulgaria. Împreună cu sora ei, Joana, ea depune acum toate eforturile pentru a revendica numele și opera fotografului Todor Kemilev. Au organizat deja două expoziții - la Sofia și la Dobrich, dar speră să adauge la memoria tatălui lor din arhivele de familie ale mai multor generații de bulgari.

"Îi rugăm pe cei care au fotografii cu ștampila Photo Kemilev în albumele de familie să ne sune pentru a le putea scana", spune Joana Kemileva. "Tatăl nostru nu a meritat o astfel de soartă - acum este ca și cum nu a lucrat niciodată, nu a existat niciodată, dar acest lucru este valabil pentru atât de mulți alți oameni ale căror vieți au fost rupte din motive independente de voința lor. Iar acum, că suntem înaintați în vârstă, dorim să facem acest gest în memoria lui Todor Kemilev, deoarece numele său ocupă un loc important în istoria fotografiei bulgare și nu trebuie uitat sau neglijat."

Tradus din limba bulgară și postat de Milena Daynova

Fotografii: prin amabilitatea Antoaneta și Joana Kemileva