Participantele din Bulgaria la campionatele mondiale de gimnastică ritmică de la Baku au evoluat la cel mai înalt nivel, din toată inima, în ultima zi de întreceri.
Stiliyana Nikolova a triumfat în finala cu cerc, cu măciucă și panglică. Cealaltă bulgătroaică, Eva Brezalieva, pleacă acasă cu medalii de argint la minge și panglică, precum și o medalie de bronz la cerc.
Sitliyana Nikolova a dominat aproape toate finalele, cu excepția mingii, unde a terminat pe locul opt în finală după ce și-a scăpat mingea în afara limitelor covorului. Nikolova, în vârstă de 17 ani, a câștigat deja aurul la compus, în capitala azeră./ AI
Proporția studenților străini din Bulgaria s-a dublat în ultimul deceniu. În 2013, aceștia reprezentau aproape 4% din totalul studenților, iar în 2025 numărul lor a ajuns la 9% din totalul studenților activi. Acest lucru este indicat de clasamentul anual..
Speranța medie de viață în Bulgaria a început să crească din nou și ajunge la 75,6 ani, a anunțat serviciul de presă al guvernului. Tendința pozitivă este asociată în principal cu diminuarea impactului pandemiei de Covid-19. Speranța medie de viață în..
Joi, temperaturile minime vor varia între 5 și 10°, în sudul Bulgariei între 13 și 15°, iar în Sofia în jur de 7°. În timpul zilei, înnorările vor scădea temporar și precipitațiile se vor opri. Vântul în văi și în zonele joase va scădea temporar, iar..