Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Bulgaria se așteaptă ca până în 5 iunie EC să aibă un plan pentru cerealele din Ucraina

Yavor Ghecev
Foto: BGNES

„În câteva zile, ne așteptăm la o decizie privind măsurile europene de eliminare a acțiunilor unilaterale împotriva importului de alimente ucrainene” – a declarat  ministrul Agriculturii, Yavor Gechev, după Consiliul Agriculturii de la Luxemburg. La ședința din 25 aprilie, miniștrii nu au ajuns la o decizie privind ridicarea interdicției la exporturile din Ucraina.

„Nu avem timp să reacționăm pentru că noua recoltă va trebui să se strângă foarte curând. Știm acum despre coridoarele de solidaritate că nu funcționează așa cum s-a prevăzut. Sunt necesare noi măsuri, trebuie să ne gândim și la fonduri de garantare pentru piețele din Ucraina, Bulgaria, România, Polonia, Slovacia și Ungaria”, a subliniat Gechev. Ministrul a mai declarat  că în Bulgaria există mai multă floarea soarelui decât poate fi procesată și mai multe cereale decât pot fi exportate. „Avem o producție în valoare de câteva miliarde, pe care nu știm dacă o vom putea rentabiliza  până la noua recoltă”, a menționat Gechev. AI




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Singurul depozit de gaze din Bulgaria, „Chiren”, este plin în proporție de 100%

Singurul depozit de gaze din Bulgaria, „Chiren”, este plin în proporție de 100% Instalația subterană de stocare a gazelor Chiren este acum plină în proporție de 100% din capacitatea sa tehnică de stocare, a declarat operatorul de gaze Bulgartransgaz...

publicat în 28.10.2024 la 16:30

Piața imobiliară din Bulgaria, „înghețată”

Piața imobiliară din Bulgaria a „înghețat” la nivelul de anul trecut. Conform datelor Asociației Naționale "Imobiliare", citate de BTA, o excepție o reprezintă orașele mari, unde se înregistrează o creștere a numărului de tranzacții. Până la sfârșitul..

publicat în 28.10.2024 la 11:00

Mediul de afaceri dorește să recruteze 261 926 de noi lucrători și specialiști

Companiile bulgare au nevoie de aproape 262.000 de lucrători și profesioniști în următoarele 12 luni, conform sondajului Agenției pentru ocuparea forței de muncă. Aceasta reprezintă aproape 9,3% din forța de muncă actuală.  Comparativ cu rezultatele..

publicat în 24.10.2024 la 13:00