„Tentativa de asasinat împotriva lui Ivan Gheșev nu e înscenare”, a declarat de Directorul adjunct al Serviciului Național de Investigații, Yasen Todorov. Declarația a fost făcută în fața a trei televiziuni naționale, infirmând „zvonurile vehiculate în unele publicații media și pe rețelele de socializare”. Potrivit acestuia, incidentul este folosit în scopuri politice. Urmează o investigație lungă și complexă, iar rezultatele expertizelor încă se așteaptă, a mai spus el, refuzând să ofere detalii despre anchetă din cauza nivelului ridicat de confidențialitate. „Geșev a fost extrem de norocos să circule într-un vehicul blindat. Pregătit cu grijă, cu durată lungă de timp”, a comentat Todorov.
Printre cei care se îndoiesc de varianta oficială se numără și fostul ministru de Interne, Bogomil Bonev, care a comentat că explozia a fost plasată pe marginea drumului în curbă, pe sens opus, și că este ciudat ca după o explozie de 3 kg echivalent de trotil, la fața locului nu există groapă, ci „doar iarbă cosită”. / MI
Nu va fi permisă specularea prețurilor în timpul tranziției la euro, afirmă guvernul Ca răspuns la președintele Rumen Radev, care a declarat că instituțiile au întârziat să înființeze organisme de control al prețurilor, viceprim-ministrul Grozdan..
Joi, 13 februarie, Federația Consumatorilor din Bulgaria, mișcarea „Sistemul ne omoară” și Uniunea Pensionarilor Uniți a lansat un apel la boicot împotriva prețurilor ridicate din lanțurile alimentare, urmând exemplul croaților. De asemenea, s-a cerut..
The Economist organizează un forum dedicat economiei bulgare Revista The Economist organizează astăzi la Sofia un forum dedicat dezvoltării economiei bulgare. Evenimentul reunește reprezentanți ai instituțiilor de stat, ai mediului de afaceri și ai..
Borislav Sarafov, procurorul general interimar, a făcut apel la încetarea procedurii de alegere a procurorului general de către Plenul Consiliului..
Este important pentru guvernul nou ales ce fel de buget va propune și va susține, iar dacă va obține sprijin în parlament, cum va garanta îndeplinirea..
Aproape 36.000 de cetățeni străini din 79 de țări au obținut dreptul de a lucra în Bulgaria în 2024, pe baza diferitelor tipuri de permise, cu 10.000 mai..