Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Maria Gabriel a primit de la Președinte, mandat de formare a guvernului

„Voi face tot posibilul să existe un guvern stabil și funcțional”, a declarat aceasta

Foto: BTA

Președintele Rumen Radev a înmânat primul mandat exploratoriu pentru formarea Guvernului de către candidatului primei forţe politice GERB-SDS,  Maria Gabriel. Puțin mai târziu, Kornelia Ninova a anunțat că Partidul Socialist Bulgar încheie negocierile cu GERB privind formarea guvernului. „Am făcut destule – haosul și ipocrizia pe care le demonstrează nu pot continua, cel puțin pentru noi”, a adăugat aceasta.

„Mă aștept ca într-o săptămână, conform Constituției, să prezentați o structură și componența Consiliului de Miniștri”, a declarat șeful statului. La rândul ei, Maria Gabriel a asigurat că va face tot posibilul să aibă guvern regulamentar, stabil și funcțional în cadrul celei de-a 49-a Adunări Naționale.

Propunerea acesteia este de a forma un guvern de experți, unit în jurul unor priorități clare cu un singur scop - bunăstarea bulgarilor și autoritatea Bulgariei.

„Vom lucra pentru autoritatea Bulgariei în Europa și în lume. Vom dezvolta potențialul țării noastre. Voi conta pe un sprijin larg pentru prioritățile importante pentru țara noastră. Uniți, suntem capabili să facem tot posibilul pentru casa noastră comună, Bulgaria”, a subliniat Maria Gabriel.

Șeful statului a răspuns că vor fi multe obstacole în calea ei, să formeze un cabinet și a adăugat că o aștepată peste o săptămână  cu mandatul îndeplinit

Prima încercare pentru formarea unui guvern regulamentar în cadrul celei de-a 49-a Adunări Naționale, se desfășoară pe fondul unei furtuni în Procuratură și acuzații reciproce între procurorul șef Ivan Gheșev și adjunctul său Borislav Sarafov.

Între timp, a reieșit că Maria Gabriel și-a depus demisia din funcția de Comisar European pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret, care a fost acceptată de Ursula von der Leyen. Președintele Comisiei Europene își exprimă încrederea că experiența fostului comisar european va fi benefică pentru Bulgaria. / DC


Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Kiril Petkov

Nu se întrevede formarea guvernului

Cu puțin timp înainte de înmânarea mandatului de formare a guvernului, PP-DB a reconfirmat că refuză sprijinul. Pe Facebook, copreședintele PP-DB Kiril Petkov a subliniat că  din partea coaliției nu va exista sprijin pentru un guvern GERB-SDS, la care..

publicat în 02.07.2024 la 10:30
 Али Ахмети

Macedonia de Nord ar putea deveni un stat cu două națiuni, cu cetățenie bulgară și albaneză

Macedonia de Nord nu are politici durabile față de vecinii săi, a declarat Ali Ahmeti la o reuniune a consiliului general al Uniunii Democrate pentru Integrare, relatează BTA. Ahmeti, președintele celui mai mare partid albanez, a declarat că este..

publicat în 01.07.2024 la 17:00

Proiectul de cabinet al GERB are trei priorități

Primul și cel mai important obiectiv este adoptarea bugetului de stat. Al doilea este Planul de redresare și reziliență. Zona euro este o problemă politică și, dacă avem un guvern, cred că putem avansa și apoi să mergem la alegeri, a declarat liderul..

publicat în 01.07.2024 la 13:15