Marți, procurorul general Ivan Gheșev va înainta Consiliului Judiciar Suprem o cerere de demitere a adjunctului său Borislav Sarafov. Președintele Consiliului, Boian Magdalincev, a declarat pentru BNT că Gheșev a primit propunerea de eliberare anticipată a acestuia, înaintată de șase membri aleși parlamentari ai Consiliului. Există o perioadă de 7 zile în care procurorul-șef poate face obiecții și furniza dovezi.
Treaba procuraturii nu constă în a vorbi cu presa și a eticheta parlamentari, ci în a conduce investigații și a ridica acuzații, se arată într-un mesaj al coaliției "Continuăm Schimbarea - Bulgaria Democrată" referitor la scandalurile din procuratură. Aceștia i-au cerut lui Gheșev și adjuncților săi Borislav Sarafov și Iasen Todorov să se prezinte pentru o audiere în parlament.
Bulgaria și-a luat angajamentul de a adera la moneda comună europeană încă de la semnarea Tratatului de aderare la UE. Acest lucru a fost amintit de președintele Rumen Radev studenților de la Universitatea Paisie Hilendarski din Plovdiv. Cuvintele..
Curtea Constituțională a Bulgariei a declarat ilegală alegerea a 16 deputați în actualul Parlament bulgar. Decizia a fost publicată pe site-ul instituției. Decizia Curții Constituționale arată clar că, după recalcularea rezultatelor alegerilor din 27..
Termenul pe care Comisia Electorală Centrală (CEC) l-a dat companiei de stat Serviciile Informatice (SI) pentru a primi datele finale recalculate de la ultimele alegeri parlamentare a fost respectat. În această dimineață, până la ora 9.00, acestea au..
Prima ședință a Clubului Diplomatic din Odesa a avut loc la 13 martie 2025, cu participarea diplomaților și consulilor onorifici din regiunea Odesa,..
Ministerul Transporturilor din Bulgaria lucrează de ani de zile la dezvoltarea coridorului nr. 8, care leagă Marea Adriatică de Marea Neagră prin Albania,..
Europa trebuie să continue să-și planifice în mod colectiv și coordonat următorii pași în asigurarea unei păci juste și durabile în Ucraina. Împreună cu..