Mesajul pentru Balcanii de Vest este clar: trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a proteja statul de drept, pentru a crea un climat investițional bun. Acest an ar trebui să schimbe modul în care facem extinderea, a declarat comisarul european pentru extindere, Oliver Varhelyi, la forumul "EU Meets the Balkans" de la Sofia. "Rusia a cauzat probleme în trei țări din regiune care doresc să prospere de pe urma aderării la UE. Mai mult de 5 ani au fost irosiți. Am avut o Comisie Europeană care a întârziat extinderea și a avut un impact. Dar vremurile s-au schimbat. Acum, statele membre ale UE au o perspectivă clară și știu că este în interesul lor să integreze tot mai multe țări", a subliniat Varhelyi.
Dacă ar avea loc alegeri parlamentare în luna mai, prima forță politică ar fi, din nou GERB, cu un sprijin de 21,9%. Pe locul al doilea se află „Continuăm schimbarea – Bulgaria Democrată”, cu 14,9%, potrivit unui sondaj reprezentativ realizat de agenția..
Vom continua să lucrăm în mod coordonat pentru unitatea și prosperitatea continentului european, se arată în felicitare adresată de premierul Rosen Zhelyazkov, noului cancelar german Friedrich Merz. În mesajul de felicitare adresat cancelarului german,..
Cooperarea energetică dintre Bulgaria și SUA contribuie la creșterea securității energetice și a diversificării, nu numai în țara noastră, ci și în Europa, a declarat ministrul de Externe Georg Georgiev în cadrul discuției „Puterea în acțiune: Progresul..
Avionul de vânătoare F-16 are o problemă tehnică minoră care se preconizează că va fi rezolvată în câteva zile, a declarat șeful Apărării din Bulgaria,..
Cooperarea energetică dintre Bulgaria și SUA contribuie la creșterea securității energetice și a diversificării, nu numai în țara noastră, ci și în..
Dacă ar avea loc alegeri parlamentare în luna mai, prima forță politică ar fi, din nou GERB, cu un sprijin de 21,9%. Pe locul al doilea se află „Continuăm..