Premierul desemnat Mariya Gabriel îi va prezenta astăzi, la ora 15.00, președintelui Rumen Radev, structura și componența cabinetului propus de ea. "Aștept ca GERB-SDS să vină cu un mandat îndeplinit, după care voi emite un decret", a declarat șeful statului. În cuvintele sale, ideea lansată a unui guvern constituțional este bună, dar mai întâi trebuie să se adune o majoritate simplă pentru a forma un cabinet.
Sprijinul pentru proiectul lui Gabriel a fost exprimat de către DPS și Există un Astfel de Popor, dar cinci voturi nu sunt suficiente pentru ca un guvern normal să fie ales. "Continuăm Schimbarea - Bulgaria Democrată", "Renaștere" și BSP au declarat că nu vor vota pentru un cabinet cu mandatul GERB-SDS.
Prima livrare de gaz azer către Ucraina prin Bulgaria și România Compania energetică de stat ucraineană Naftogaz a semnat primul acord cu compania petrolieră și gazieră de stat azeră SOCAR pentru importul de gaze naturale pe ruta..
Președintele Rumen Radev și-a exprimat aprecierea față de sprijinul acordat de Marea Britanie Bulgariei în protejarea frontierelor externe ale UE. Președintele Radev s-a întâlnit cu ambasadorul britanic în Bulgaria, Nathaniel Copsey, relatează agenția de..
Echipamentele de stingere a incendiilor ar trebui achiziționate pentru Forțele Aeriene, unde există deja o organizație și un echipaj, și nu pentru Ministerul de Interne. Această opinie a fost exprimată de președintele Rumen Radev, care a participat la..
Premierul Bulgariei, Rosen Jeliazkov, a avut o videoconferință cu premierul Ucrainei, Iulia Sviridenko. În cadrul discuției, Jeliazkov a reafirmat..