Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

GERB-SDS și Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată au convenit asupra unui cabinet comun, dar în cel de-al doilea mandat

Mariya Gabriel (]n albastru) și Rumen Radev
Foto: BGNES

Candidatul GERB-SDS la funcția de prim-ministru, Mariya Gabriel, a returnat președintelui Rumen Radev primul mandat de formare a unui guvern neîndeplinit, pe motiv că nu va permite ca în guvern să fie incluse persoane care au fost desemnate prin înțelegeri de culise. Gabriel i-a precizat președintelui că în timpul negocierilor cu forțele politice din ultimele 48 de ore a devenit clar că, cu rațiune și concesii reciproce cu grupul Continuăm Schimbarea - Bulgaria Democrată, se va căuta un acord pentru ca Bulgaria să aibă un guvern cu principii, obiective și responsabilități clare.

Gabriel a mai arătat că împreună cu Acad. Nikolai Denkov - candidatul la funcția de prim-ministru al Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată și liderii celor două formațiuni, au viziunea clară că al doilea mandat trebuie să fie național, iar cele două forțe să aleagă un prim-ministru și un viceprim-ministru prin rotație, cu un program legislativ și de management ca bază solidă și cu responsabilități foarte clar stabilite.

La rândul său, Rumen Radev i-a mulțumit Mariei Gabriel pentru eforturile sale și a subliniat că fiecare mandat următor necesită și mai multe compromisuri și, mai ales, o comunicare intensă către public.

Cu puțin timp înainte, în Adunarea Națională, Mariya Gabriel și Nikolai Denkov au susținut un briefing în cadrul căruia a devenit clar că s-a ajuns la un acord între primele două forțe politice pentru un management comun pe bază de rotație. Ca o garanție că acest guvern va funcționa timp de cel puțin 18 luni cu sprijinul primei forțe politice, pentru primele 9 luni se propune ca Nikolai Denkov să fie prim-ministru, iar Mariya Gabriel - viceprim-ministru și ministru de externe. În următoarele 9 luni, prim-ministru va fi candidatul GERB - SDS, iar viceprim-ministru - candidatul PP-DB.

Se așteaptă ca președintele Radev să înmâneze cel de-al doilea mandat exploratoriu în zilele următoare.

Fotografii BGNES, BTA




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Avioane bulgărești MiG-29 au escortat un bombardier american

Avioanele de vânătoare MiG-29 bulgărești au escortat un bombardier strategic american B-52 în cadrul unui exercițiu de antrenament comun cu forțele aeriene americane, a anunțat Ministerul Apărării.  Antrenamentul s-a desfășurat luni, 3 martie, iar..

publicat în 06.03.2025 la 10:30

Rosen Zhelyazkov discută la Bruxelles despre ajutorul pentru Ucraina și apărarea europeană

Prim-ministrul Rosen Zhelyazkov va participa astăzi la o reuniune a liderilor UE la Bruxelles, în cadrul căreia se va discuta despre ajutorul destinat Ucrainei și despre apărarea europeană.  Ieri, 5 martie, Zhelyazkov a anunțat că guvernul bulgar..

publicat în 06.03.2025 la 08:45

Delian Peevski de la DPS - Un Nou Început este împotriva ajutorului militar pentru Ucraina

Liderul DPS - Un Nou Început, Delian Peevski, a declarat că este împotriva faptului că statul continuă să îl sprijine pe liderul ucrainean Volodymyr Zelensky. “Toți banii ar trebui să ajungă la cetățenii bulgari, totul ar trebui să fie în interior pentru..

publicat în 05.03.2025 la 18:00