Și în această vară, polițiști români vor patrula în stațiunile bulgărești de la Marea Neagră, Balcic și Albena, informează BNR Varna. În acest scop, au fost alocați 10.000 BGN de la bugetul local, pentru asigurarea cazării și meselor, pentru patru polițiști români, care vor lucra împreună cu polițiștii bulgari la prevenirea și protecția ordinii publice în Balcic și stațiunea Albena, în lunile iulie și august.
Și în această vară, cei mai mulți turiști străini de acolo se așteaptă să fie cetățenii români. Practica patrulelor comune în Balcic și Albena se desfășoară de peste un deceniu. / MI
Minoritatea bulgară din România a marcat un eveniment important – constituirea oficială a Hanul Bulgarilor în satul Izvoarele, județul Teleorman (sudul României). Acesta este un loc cu peste 200 de ani de istorie bulgară și rădăcini adânci. Centrul..
Universitățile din Veliko Tarnovo și Craiova vor forma studenți în cadrul unui proiect comun româno-bulgar. În cadrul unei conferințe de presă organizate în vechea capitală, coordonatorii proiectului din cadrul celor două universități au prezentat..
Goethe-Institut, Institutul Francez și Ambasada Franței din Sofia, în parteneriat cu Ambasada României la Sofia, Cinema Odeon, Kehrer Verlag (Heidelberg), și Scânteia (București), aduc la Sofia expoziția „Trilogia Bucureștiului” a lui Anton Roland Laub,..