Procuratura orașului Sofia a propus, procurorului general, să se adreseze parlamentului pentru ridicarea imunității liderului GERB Boiko Borisov, fost premier, în prezent deputat, în legătură cu ceea ce se numește Barcelonagate.
Potrivit procurorului de supraveghere, au fost adunate probe de spălare de bani de către Boyko Borissov, care, în calitate de fost prim-ministru, a predat bani, proveniți din activități infracționale, unor terțe persoane pentru achiziționarea de bunuri imobiliare în străinătate.
"Justiția nu trebuie să fie folosită ca o bâtă", a declarat copreședintele organizației Continuăm Schimbarea, Kiril Petkov, care s-a alăturat aseară protestului de amploare împotriva președintelui, desfășurat la Sofia, într-un comentariu pe această temă.
Liderul partidului Renaștere, Kostadin Kodstadinov, l-a îndemnat pe Boiko Borisov să renunțe el însuși la imunitatea sa.
Deputații nu reușesc să aleagă un președinte al Parlamentului la a cincea încercare Încă o încercare, deja a cincea, a deputaților de a alege un președinte al Parlamentului a eșuat. Patru candidați au fost supuși la vot - Natalia Kiselova de la BSP..
Traficul camioanelor pe autostrada Marița către punctul de trecere a frontierei Kapitan Andreevo de la frontiera bulgaro-turcă s-a normalizat. "Începând din această dimineață, nu mai există cozi de camioane care stau pe carosabil așteptând să treacă..
După ultima încercare nereușită de a alege președintele Adunării Naționale, deputații se vor întruni, din nou, pe 22 noiembrie, de la ora 10.00. La ultimul vot de miercuri, 20 noiembrie, candidații care au obținut cel mai mare sprijin au fost Raya..