Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Comisarul european pentru buget Johannes Hahn vizitează Bulgaria și se întâlnește cu premierul și ministrul bulgar de externe

Johannes Hahn
Foto: EPA/BGNES

Comisarul european pentru buget și administrație, Johannes Hahn, se întâlnește joi, la Sofia, cu prim-ministrul Bulgariei, Nikolay Denkov, și cu vicepremierul și ministrul de externe Mariya Gabriel.

Vizita face parte din turneul său european, în contextul în care urmează să fie anunțate ajustările la bugetul pe termen lung al UE. Se așteaptă ca detaliile să fie clare până la 20 iunie, scrie Dnevnik. Bulgaria este a treia escală a comisarului Hahn, după Letonia și Austria.

Comisia Europeană urmează să prezinte, săptămâna viitoare, punctul său de vedere cu privire la revizuirea bugetului pe termen lung al UE până în 2027. La 7 iunie, Comisia a declarat că cheltuielile UE se află la limita capacității sale bugetare din cauza inflației ridicate, a creșterii costului serviciului datoriei asumate pentru finanțarea programelor de redresare și de dezvoltare Covid-19 și a resurselor neprevăzute pentru sprijinul acordat Ucrainei.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Jecio Stankov

Bulgaria trebuie să semneze contractul pentru construirea unităților 7 și 8 ale centralei nucleare de la Kozlodui până la sfârșitul anului viitor, afirmă ministrul Energiei

Ministrul Energiei, Jecio Stankov, a anunțat la deschiderea Conferinței Internaționale privind Energia Nucleară de la Varna că contractul pentru construirea unităților 7 și 8 ale centralei nucleare de la Kozlodui va fi semnat până la sfârșitul anului..

publicat în 04.06.2025 la 14:15

Bulgaria a declarat că vrea mai multă libertate fiscală în ceea ce privește cheltuielile pentru apărare

Bulgaria va depune eforturi pentru a utiliza mecanismele Uniunii Europene în vederea obținerii unei mai mari libertăți fiscale în ceea ce privește cheltuielile pentru apărare, respectând în același timp o politică financiară conservatoare, având în..

publicat în 03.06.2025 la 11:30

Ambasadorul Macedoniei în Bulgaria își exprimă recunoștința pentru îngrijirea acordată de spitalul Pirogov tinerilor răniți în incendiul din Koceani

Ambasadoarea Republicii Macedonia de Nord în Bulgaria, Agneza Rusi Popovska, a trimis o scrisoare de mulțumire directorului Spitalului de Urgență Pirogov din Sofia, dr. Valentin Dimitrov, exprimându-și recunoștința pentru salvarea copiilor și tinerilor..

publicat în 02.06.2025 la 17:45