Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

B.T.R. și o altfel de experiență estivală - "Musical și Rock" pe scenele în aer liber din țară

Foto: Facebook / teatarvtarnovo

Cu un concert la Veliko Târnovo, la Teatrul Muzical și Dramatic "Konstantin Kisimov" în această seară, la ora 19.00, începe turneul de vară "Musical și Rock" al muzicienilor de la B.T.R. Este cu participarea Teatrului Muzical-Dramatic "Konstantin Kisimov" cu dirijorul Gheorghi Patrikov. În program, ca soliști, participă frontmanul BTR Atanas Penev, Teodora Petrova, Mirjana Kalușkova și Ghergana Stoyanova, iar gazda spectacolului muzical este actorul Țvetelin Ilcev.

În prima parte, muzicienii rock interpretează fragmente din musicaluri îndrăgite împreună cu orchestra teatrului. În a doua parte, hiturile atemporale ale B.T.R. sunt interpretate într-o orchestrație pentru trupă rock și orchestră simfonică. Proiectul muzical comun "Musical și Rock" al B.T.R. și al Teatrului din Veliko Târnovo a fost lansat în urmă cu un an. Până în prezent a fost prezentat cu mare succes în 20 de orașe bulgare, iar concertele au fost aplaudate de peste 8.000 de persoane. Turneul de vară va cuprinde și scenele deschise în teatrele din întreaga țară.

Recent, B.T.R. a mai plasat o a 5-a piesă în "Puzzle" cu piesa cu același nume, în versiune acustică. Piesa reprezintă coloana sonoră a serialului de comedie "Viața lui Joro". Tată și fiică s-au întâlnit pe platou - vocalistul B.T.R. Nasko Penev și actrița Martina Peneva, căreia i s-a încredințat rolul Albena în serialul polițist-muzical. Videoclipul este în întregime cu imagini din film și cu interpreții versiunii acustice a piesei "Puzzle" - Nasko și Slavcio, care au scris muzica și versurile cântecului. Regizorul filmului și al videoclipului este Lucy Illarionov.

"Puzzle" de pe cel de-al 13-lea album omonim al trupei va putea fi ascultat într-o a treia versiune pe 13 octombrie, la Sala 1 a Palatului Național al Culturii, în cadrul concertului aniversar 30 de ani de B.T.R., alături de orchestra simfonică a MDT "Konstantin Kisimov".

Concertul va fi pentru prima dată când piesele din istoria de 30 de ani a trupei vor fi interpretate în aranjamente noi, adaptate pentru o trupă rock și o orchestră simfonică.





Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Cea de-a treia ediție a Bienalei Internaționale de Acuarelă

Cea de-a treia ediție a Bienalei Internaționale de Acuarelă va avea loc între 2 și 20 octombrie, anunță gazdele Galeriei Nuance din Sofia. Această expoziție reunește 14 artiști din șapte țări - Australia, Bulgaria, Italia, Moldova, Rusia, Taiwan și Suedia...

publicat în 02.10.2024 la 11:30

O seară dedicată lui Georgi Gospodinov la Congresul european al traducerilor literare de la Strasbourg

O seară literară dedicată scriitorului bulgar Georgi Gospodinov (laureat al International Booker Prize 2023) și traducătorilor săi în poloneză, engleză, albaneză, franceză și spaniolă va fi organizată pe 2 octombrie la Congresul European al Traducerii..

publicat în 02.10.2024 la 10:30

Arta transformă locurile preferate din centrul orașului Plovdiv

În primele zile de toamnă, locuitorii și vizitatorii celui de-al doilea oraș ca mărime din Bulgaria, Plovdiv, sunt invitați să-și amintească de spațiile speciale, preferate și interesante din centrul orașului. Acest tip de redescoperire și recunoaștere a..

publicat în 30.09.2024 la 18:30