Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Președintele îl primește pe trimisul special al Berlinului pentru Balcanii de Vest

Foto: president.bg

Pentru a fi durabilă, integrarea europeană a Macedoniei de Nord trebuie să se bazeze pe îndeplinirea criteriilor de aderare la UE, a declarat președintele Rumen Radev. El l-a primit la Dondukov 2 (sediul președintelui bulgar) pe trimisul special al Germaniei pentru Balcanii de Vest, Manuel Saracin. Includerea bulgarilor în constituția macedoneană este o condiție prealabilă pentru începerea negocierilor de aderare la UE, dar nu este singura, a precizat președintele. El a reamintit că o parte integrantă a soluției europene pentru integrarea europeană a Skopjei este punerea în aplicare a Tratatului de prietenie și bună vecinătate cu Bulgaria din 2017. Acestea nu mai sunt chestiuni deschise între două țări, ci chestiuni pentru relațiile dintre Skopje și UE, a spus Radev.

"Din nefericire, discursul de ură în Macedonia de Nord a crescut, am văzut violențe fizice împotriva cetățenilor cu identitate bulgară, împușcături și atacuri incendiare asupra cluburilor culturale bulgare", a subliniat președintele.


Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Bulgaria și SUA se pregătesc să aprofundeze cooperarea în domeniul energiei

Ministrul bulgar al Energiei, Jecio Stankov, s-a întâlnit, la Washington, cu Laura Lochman, secretar adjunct interimar al Biroului de Resurse Energetice din SUA. Cei doi au discutat despre construirea unui coridor vertical de gaze pentru livrări de..

publicat în 11.02.2025 la 15:30

Ministerul Afacerilor Externe va continua cooperarea cu Muftiatul General

Ministrul de Externe Georg Georgiev s-a întâlnit cu Marele Muftiu Dr. Mustafa Haji, informează BTA. Georgiev a subliniat rolul important al liderilor confesiunilor stabilite în Bulgaria în menținerea modelului unic de coexistență pașnică, toleranță și..

publicat în 11.02.2025 la 13:30

Premierul bulgar participă la o discuție privind viitorul inteligenței artificiale la Paris

Participarea premierului Rosen Zhelyazkov la Summitul privind inteligența artificială de la Paris, continuă. Forumul reunește lideri mondiali, reprezentanți ai mediului de afaceri, ai mediului academic și ai societății civile. Astăzi, Zhelyazkov va..

publicat în 11.02.2025 la 08:30