În această seară, pe scena Festivalului de Artă pentru Tineret "Solinaria", Vasilena Serafimova va purta publicul în lumea instrumentelor de percuție cu un proiect original propriu.
Născută în Pleven într-o familie de muzicieni, Vasilena Serafimova și-a exprimat calitățile muzicale încă din copilărie. Datorită tatălui ei, Simeon Serafimov, a descoperit lumea instrumentelor de percuție și a devenit eleva acestuia la vârsta de șapte ani. În 2004 a absolvit cu mențiune Școala Națională de Arte "Panaiot Pipkov", pentru care a primit o diplomă națională din partea Ministerului Educației și Științei din Republica Bulgaria. Și-a continuat studiile în Franța și a absolvit succesiv Conservatorul Național Regional din Versailles la clasa lui Silvio Gualda (masterat în 2007) și Conservatorul Național Superior de Muzică și Dans din Paris la clasa lui Michel Cerutti (masterat în 2012). Îndrăgostită de predare, Vasilena a obținut un al doilea masterat în pedagogie în 2017 la Conservatorul Național Superior din Paris. În 2011/2012, ea s-a specializat la The Juillard School din New York.
Câștigătoare a mai multor premii prestigioase atât în țară, cât și în întreaga lume, Vasilena Serafimova concertează frecvent pe scenele din Bulgaria, inclusiv cu pianistul francez Tom Encoe.
Redactor: Diliana Traceva
Peste o sută de cercetători importanți de pe trei continente vor participa la cea de-a XVI-a conferință internațională a Asociației Internaționale pentru Studiul Mozaicurilor Antice (AIEMA), care se deschide astăzi la auditoriul Universității din Sofia..
Cea de-a zecea ediție a Festivalului Internațional Carte spre Film Cinelibri începe astăzi cu o ceremonie în Sala 1 a Palatului Național al Culturii din Sofia. Tema din acest an este „Poezia fără sfârșit”. Forumul se va deschide cu noul film al lui..
Cu o ceremonie cae va avea loc în Sala 1 a Palatului Național al Culturii, se deschide astăzi cea de-a zecea ediție aniversară a Festivalului Internațional de de cinematografie și literatură Cinelibri. Motto-ul evenimentului din acest an este „Poezie..