De ziua diplomației bulgare, vicepremierul și ministrul de externe Mariya Gabriel a prezentat la Sofia prioritățile diplomației bulgare. Printre acestea, ea a evidențiat apartenența activă a Bulgariei la UE și NATO, subliniind că aderarea la Schengen, la zona euro și la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică ocupă un loc important pe agenda politicii externe naționale.
"Politica externă pe care o duce Bulgaria este rezultatul unui efort coordonat la nivel național, pentru care se aplică pe deplin principiul "Unitatea face puterea"", a declarat ministrul.
Președintele Parlamentului, Rosen Jeliazkov, a declarat că rolul diplomației bulgare este de a contribui la soluționarea pașnică a conflictelor și de a apăra pozițiile naționale în relațiile internaționale.
Ministrul interimar al Apărării, Atanas Zapryanov, a reafirmat angajamentul Bulgariei față de eforturile comune ale Uniunii Europene de a sprijini Ucraina. El a făcut această declarație la Bruxelles, în cadrul unei reuniuni a Consiliului Afaceri Externe..
Deputații celei de-a 51-a Adunări Naționale își continuă astăzi prima ședință, deschisă pe 11 noiembrie. Ei se vor reuni pentru a încerca pentru a patra oară să aleagă un președinte. GERB-SDS a reiterat că nu își va retrage candidatul, Raya Nazarian...
Liderul GERB, Boiko Borisov, a declarat în marja Adunării Naționale că se așteaptă ca săptămâna viitoare să fie ales un președinte al Parlamentului. „Am semnat principalele lor cereri și le-am trimis”, a comentat el cererea formațiunii Continuăm..