Din 20 iulie până pe 8 august se va desfășura cea mai lungă drumeție montană din Bulgaria- Kom-Emine, organizată de Federația Bulgară de Turism.
Pentru a 70-a oară, participanții vor parcurge 650 de kilometri în 20 de zile pe versantul lanțului muntos Stara Planina - de la Muntele Kom până la Capul Emine de pe coasta Mării Negre.
Pentru a participa la provocare, fiecare persoană are în spate luni de pregătire, iar pe durata drumeției, federația pune la dispoziție un ghid montan autorizat, o mașină de escortă și tot ce este necesar pentru siguranța turiștilor montani.
În Bulgaria nu există, în prezent, o instituție responsabilă cu verificarea și controlul atracțiilor extreme, a declarat ministrul Turismului, Miroslav Borshosh, într-un interviu acordat jurnalistului BNR Plamen Hristov. Declarația vine după tragedia..
Cu prilejul Zilei Internaționale a Farurilor Maritime, cel mai vechi far de pe litoralul bulgăresc, Farul din Șabla, și-a deschis din nou porțile pentru vizitatori. Primăria Șabla a anunțat că astăzi, între orele 09:00 și 17:00, este ultima șansă din..
Pe 15 august, de Sfânta Maria, orașul Varna – perla litoralului bulgăresc – vă invită să luați parte la Sea Fest 2025, un eveniment plin de energie, distracție și spectacole pe malul Mării Negre. De dimineață până seara, plajele și apele din jurul..