Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Banca Bulgară de Dezvoltare și Banca Europeană de Investiții au semnat un acord pentru sprijinirea întreprinderilor mici

Foto: БГНЕС

Banca Bulgară de Dezvoltare a semnat un acord cu Banca Europeană de Investiții în valoare de 175 de milioane de euro. De asemenea, a fost încheiat un contract de garanție între banca Banca Bulgară de Dezvoltare și Fondul European de Investiții în cadrul programului InvestEU.

Scopul acordurilor este de a sprijini companiile bulgare mici și mijlocii, a informat reporterul BNR, Marta Mladenova. În cadrul ceremoniei, ministrul de Finanțe, Asen Vasilev, a declarat că "într-o perioadă de creștere a dobânzilor, întreprinderile mici și mijlocii bulgare vor avea acces la împrumuturi cu dobânzi mai mici, astfel încât programele lor de investiții să nu aibă de suferit".


Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Premierul Jeliazkov reiterează că nu vor fi trimise trupe bulgare în Ucraina

“Nu există nicio schimbare, trupele bulgare nu vor fi trimise în Ucraina”, a declarat premierul Rosen Jeliazkov într-un comentariu despre întâlnirea dintre președintele american Donald Trump și președintele francez Emmanuel Macron la Casa Albă...

publicat în 25.02.2025 la 13:15

Trei ani mai târziu - despre războiul din Ucraina, pace și viitor

În urmă cu exact 3 ani, pe 24 februarie 2022, a început invazia Rusiei în Ucraina - un eveniment care a trezit Europa la 77 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și a pus sub semnul întrebării unul dintre principalele obiective ale UE..

publicat în 24.02.2025 la 20:00
Poză: MAE Bulgar

Ministerul de Externe al Bulgariei: Nu pot exista negocieri privind Ucraina fără Ucraina și UE

Ucrainei trebuie să i se ofere garanții de securitate fiabile și stabile ca o condiție indispensabilă pentru o pace durabilă, se arată într-o poziție oficială a Ministerului bulgar de Externe cu ocazia împlinirii a 3 ani de la „războiul total neprovocat..

publicat în 24.02.2025 la 13:15