Agenția bulgară de reglementare nucleară a început procesul de autorizare a noului combustibil nuclear american pentru Unitatea V a centralei nucleare de la Kozlodui, informează agenția. A fost deja depusă o cerere prin care se solicită o autorizație de utilizare a unui nou tip de combustibil nuclear RWFA produs de Westinghouse în Unitatea V de 1.000 de megawați.
Agenția urmează să verifice dacă au fost depuse toate documentele necesare, precum și dacă acestea îndeplinesc cerințele legale.Livrarea primelor casete cu combustibil nuclear este planificată pentru aprilie 2024, iar prima umplere ar trebui să aibă loc o lună mai târziu, cu condiția ca Agenția de Reglementare Nucleară să fi emis o licență, a anunțat ministrul Energiei, Rumen Radev.
Ambasadorul Bulgariei în Egipt, Deyan Katrachev, s-a întâlnit cu noul ministru egiptean al aviației civile, Sameh al-Hefny. În cadrul întâlnirii, care a avut loc la 26 noiembrie, cei doi au discutat despre actualizarea acordurilor de transport aerian..
Bulgaria este pe drumul dintre Est și Vest La deschiderea unui forum de afaceri în orașul Ho Chi Minh, președintele Rumen Radev a subliniat că Bulgaria poate oferi o gamă largă de oportunități pentru dezvoltarea unei cooperări reciproc avantajoase. În..
Un milion opt sute de cetățeni bulgari au călătorit ca turiști în al treilea trimestru al anului, arată datele Institutului Național de Statistică. 72,3% dintre aceștia au călătorit în interiorul țării, 20,8% au călătorit în străinătate și 6,9% - atât în..
Prețul energiei electrice pentru consumatorii casnici ar putea crește cu aproape 9% începând de anul viitor, potrivit estimărilor Comisiei de Reglementare..
41% dintre companiile membre ale Camerei Bulgare de Comerț se așteaptă la un declin economic în 2025. 21% cred că nu va exista nicio schimbare față de..