Mapping 3D spectaculos, costume frumoase, mult farmec și muzică divină. Așa prezintă compania teatrului de muzică și teatru dramatic Konstantin Kisimov din Veliko Turnovo opera Don Giovanni de Mozart, în regia lui Petko Bonev. Spectacolul, care a cucerit deja inimile publicului din Sofia, participă acum la cea de-a opta ediție a stagiunii de vară a teatrelor de operă bulgare "Scena epocilor" din Veliko Târnovo.
Spectacolul de pe scena în aer liber de pe dealul istoric Țareveț are loc pe 21 iulie, la ora 21.00, iar compania promite să transforme dealul Țareveț într-o grădină luxuriantă, un conac aristocratic, un cimitir, o tavernă, transportând publicul în vremurile în care a trăit Don Giovanni - sfârșitul secolului al XVIII-lea.În final, palatul de pe dealul Țareveț va lua foc, dar numai cu ajutorul unor efecte vizuale și luminoase. Printre soliștii stelari din Bulgaria, Serbia și Grecia se numără: Nikola Ivanov (Don Giovanni) și Plamen Kumpikov (Leporello, servitorul lui Don Giovanni); există trei interpreți-invitați din Grecia - Isidora Moles (Donna Anna), Nevena Milosevic (Donna Elvira), în timp ce Don Ottavio este interpretat de Stevan Karanac, iar Masetto - de Nikola Popov. La operă participă, de asemenea, orchestra, corul și baletul Teatrului de muzică și teatru Konstantin Kisimov, dirijor Georgi Patrikov.
Autorul de povestiri Krâstio Râbarov sărbătorește astăzi cea de-a 102-a aniversare. Potrivit datelor din 2021 ale Cărții Recordurilor Guinness, el este cel mai vârstnic autor-debutant din literatura mondială, publicând prima sa carte – volumul de..
Pe 4 iunie, de la ora 18:00 (ora locală), la Institutul Cultural Bulgar „Haus Wittgenstein” din Viena, a fost vernisată expoziția „Știai că...? Teorii ale conspirației” semnată de Theodor Ushev. Este prima expoziție personală a artistului bulgar de renume..
Astăzi se deschide la Kazanlâk cea de-a XIX-a ediție a Concursului Internațional de Lutierie Contemporană. Evenimentul, care se desfășoară până pe 7 iunie, are ca scop promovarea tradițiilor și meșteșugurilor legate de fabricarea instrumentelor muzicale...
O monedă de aur bătută în timpul domniei împăratului Iustinian I, conducător al Imperiului Roman de Răsărit, a fost descoperită în timpul săpăturilor..